Bursa Română de Mărfuri (BRM) a acuzat Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) că „încurajează tentativele de fraudare a sistemului, prin sancționarea operatorilor de piață care încearcă să le oprească”, potrivit unor informări transmise de operatorul bursier către acționari.
Acuzațiile au pornit de la cazul unui trader care a creat dezechilibre pe piață, la finalul anului trecut, și despre care BRM susține că a încercat să vândă pe bursă energie pe care nu o avea.
- BRM i-a suspendat tranzacțiile traderului pe bursă, în urma unei solicitări venite din partea operatorului național Transelectrica. Sumele aferente tranzacțiilor în valoare de 7 milioane lei au fost transferate de BRM către Transelectrica în vederea acoperirii parțiale a dezechilibrului pe piață estimat la 31 milioane lei. Ulterior, traderul i-a cerut bursei decontarea tranzacțiilor și reluarea activității de tranzacționare, fapt refuzat de BRM.
- În urma suspendării tranzacțiilor, ANRE a efectuat un control și a amendat BRM cu 85.000 lei. Bursa acuză reglementatorul că în loc să sancționeze traderul, a amendat operatorul care a încercat să oprească o posibilă fraudă. BRM mai acuză că ANRE a făcut controlul la cererea traderului.
- ANRE a răspuns, la solicitarea HotNews, că nu a sancționat BRM pentru că a oprit traderul, ci pentru modul procedural în care a făcut-o și pentru că nu a furnizat informații complete. ANRE susține că acțiunea de control nu a fost efectuată în baza unei sesizări, ci a adreselor transmise de trader. În ceea ce privește tranzacțiile făcute de trader fără a avea energia necesară, ANRE spune că „se află în desfășurare o acțiune de investigație”.
- Traderul Dinergy Power SRL este o firmă înființată anul trecut, cu activitatea în comercializarea energiei. Face parte dintr-un conglomerat de peste 10 firme, toate înființate anul trecut, cu domenii de activitate diverse, de la plasarea forței de muncă până la inteligența artificială.
BRM: Dinergy a vândut vândut energie fără să o aibă
Potrivit informărilor transmise de BRM către acționari, conflictul are la origine operațiunile efectuate de Dinergy Power SRL în perioada 20-26 decembrie 2025.
„Bursa Română de Mărfuri dorește să atragă atenția acționarilor cu privire la un abuz extrem de grav al autorității de reglementare care constituie un semnal extrem de periculos dat
pieței de energie din România și siguranței sistemului energetic național”, se arată în informarea către acționari.
BRM susține că Dinergy, societate licențiată de ANRE pentru activități pe piața energiei și participantă la tranzacțiile derulate prin platformele BRM, a introdus mai multe ordine de vânzare fără să fi achiziționat în prealabil energia necesară pentru executarea lor. Potrivit Bursei, compania nu a avut nici măcar ordine de cumpărare care să asigure energia ce urma să fie livrată.
BRM spune că Dinergy „a vândut ceea ce nu a avut și nu a intenționat niciodată să aibă”.
Bursa consideră că această conduită ar întruni elementele unei înșelăciuni și susține că ea contravine obligațiilor impuse participanților la piață prin Regulamentul privind clauzele și condițiile pentru părțile responsabile cu echilibrarea, aprobat prin Ordinul președintelui ANRE nr. 127/2021.
Regulamentul prevede, între altele, obligația participanților de a prognoza cât mai bine consumul și producția și de a depune eforturi pentru acoperirea consumului și livrarea producției prin contractare.
BRM afirmă că, în urma acestor tranzacții, Dinergy a generat dezechilibre fizice în sistemul energetic național, administrat de Transelectrica, estimate de Bursa Română de Mărfuri la aproximativ 31 de milioane de lei.
Potrivit BRM, Transelectrica a constatat că energia vândută de Dinergy nu avea un suport real în energie achiziționată, compania neavând active fizice de producție.
Transelectrica a cerut echilibrarea situației
BRM susține că, în urma dezechilibrelor importante generate în perioada 20-24 decembrie, Transelectrica a notificat atât Dinergy, cât și BRM cu privire la neîndeplinirea obligațiilor asumate în piață.
Pentru ultimele intervale nefinalizate din 26 decembrie, Transelectrica a solicitat cumpărarea energiei necesare pentru echilibrare, astfel încât să fie reduse, cel puțin parțial, prejudiciile generate.
În urma acestor operațiuni, potrivit BRM, Dinergy a ajuns într-o situație de dezechilibru față de Transelectrica și fără garanții suficiente, având totodată o poziție debitoare față de BRM.
Bursa susține că, în aceste condiții, sistemul său de tranzacționare nu i-a mai permis Dinergy să introducă ordine noi. BRM afirmă că nu a emis o decizie de suspendare a companiei, ci că accesul acesteia a fost blocat automat de sistem din cauza lipsei fondurilor necesare.
Dinergy a fost revocată ca parte responsabilă cu echilibrarea începând cu 16 ianuarie 2026, potrivit datelor Transelectrica. HotNews a solicitat și companiei Transelectrica un punct de vedere, urmând să fie publicat după ce va fi transmis.
7 milioane de lei, transferate de BRM către Transelectrica
BRM afirmă că, împreună cu Transelectrica, a decis să nu deconteze către Dinergy vânzările pe care Bursa le consideră fictive și neacoperite fizic. Argumentul BRM este că energia a fost furnizată în realitate de Transelectrica, prin mecanismele pieței de echilibrare, și nu de Dinergy.
Potrivit Bursei, aproximativ 7 milioane de lei aferente acestor tranzacții au fost transferate către Transelectrica pentru acoperirea, cel puțin parțială, a dezechilibrului creat.
BRM susține că ulterior Dinergy a solicitat decontarea tranzacțiilor și reluarea activității de tranzacționare. Bursa afirmă că a refuzat aceste solicitări.
Dinergy a reclamat BRM la ANRE
Ulterior, Dinergy Power a sesizat ANRE, iar autoritatea a dispus un control la BRM. Controlul s-a încheiat cu un proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor din 13 august 2026. ANRE a aplicat BRM două amenzi, în valoare totală de 85.000 de lei. Prima amendă, de 35.000 de lei, vizează furnizarea incompletă a informațiilor solicitate de echipa de control.
A doua amendă, de 50.000 de lei, vizează limitarea accesului Dinergy la tranzacționare și blocarea unor plăți către companie.
ANRE a transmis, la solicitarea HotNews, că acțiunea de control nu a fost dispusă direct ca urmare a unei sesizări, ci după o analiză realizată de Direcția reglementări piață, pe baza adreselor transmise de Dinergy.
Printr-o notă de necesitate din 2 februarie 2026, direcția de specialitate a ANRE a considerat necesară verificarea modului în care BRM a respectat obligațiile prevăzute de licență, procedurile proprii și convenția de participare la piețele administrate de BRM.
Ce spune ANRE despre amenzi
În răspunsul transmis la solicitarea HotNews, ANRE afirmă că, la 5 martie 2026, BRM nu a pus la dispoziția echipei de control „datele și informațiile complete solicitate” cu privire la situația generată de activitatea Dinergy.
Autoritatea consideră că BRM a încălcat astfel un articol din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, care obligă titularii de licențe să furnizeze ANRE informațiile necesare pentru desfășurarea activității autorității. BRM contestă însă această concluzie. Bursa susține că a transmis echipei de control documente, date, informații și clarificări în mai multe etape, indicând inclusiv adresele din 21 ianuarie, 18 februarie, 25 februarie, 5 martie, 27 martie, 16 iulie, 6 august și 11 august 2026.
Pentru cea de-a doua faptă sancționată, ANRE susține că, pe 26 decembrie 2025, BRM, la solicitarea Transelectrica, a limitat accesul Dinergy la tranzacționare pe platformele administrate și a blocat ulterior plățile către companie. Potrivit autorității, această conduită nu a avut un temei procedural identificat în reglementările aplicabile.
ANRE invocă încălcarea unui articol din Condițiile generale asociate licenței pentru activitatea operatorului pieței de energie electrică, a unui articol din Convenția de participare la piețele de energie administrate de BRM și a unui punct din Procedura de clearing pe Piața Intrazilnică de Energie Electrică a BRM. Potrivit ANRE, aceste prevederi stabilesc, între altele, obligațiile BRM în calitate de contraparte centrală privind plata integrală și la termen a drepturilor de încasare nete și realizarea procesului de compensare și decontare netă zilnică.
BRM contestă această interpretare și susține că măsurile sale au fost luate în baza propriilor regulamente, aprobate de autoritatea de reglementare. BRM invocă prevederea care îi permite să ia măsuri urgente pentru asigurarea bunei funcționări a pieței, inclusiv în ceea ce privește decontarea ordonată a tranzacțiilor.
Potrivit Bursei, ANRE nu a analizat dacă decizia de a limita activitatea Dinergy a fost justificată de circumstanțele concrete și dacă aceasta a contribuit la buna funcționare a pieței. În schimb, susține BRM, autoritatea ar fi contestat însăși existența dreptului de a lua o asemenea măsură discreționară.
BRM: „Echipa de control apără Dinergy”
Bursa afirmă că autoritatea a tratat cazul drept unul „atipic”, deși tocmai caracterul atipic și gravitatea situației au fost semnalate de Transelectrica. Potrivit BRM, raportul de control arată că dacă Dinergy ar fi primit banii pentru energia nelivrată, compania și-ar fi putut acoperi expunerea financiară față de BRM și Transelectrica și ar fi putut reveni la o relație comercială normală.
BRM consideră că o asemenea interpretare echivalează cu acceptarea continuării tranzacțiilor în condițiile în care compania nu își îndeplinise obligațiile de livrare.
„BRM dezavuează în mod public concluziile ANRE”, a mai transmis Bursa.
Ce spune ANRE despre faptele traderului
ANRE susține că „se află în desfășurare o acțiune de investigație cu privire la aspectele semnalate„
Având în vedere că procedura este în curs, până la finalizarea investigației, informațiile referitoare la aspectele analizate nu pot fi comunicate, a precizat reglementatorul, la solicitarea HotNews.
„Informațiile care pot fi făcute publice vor putea fi comunicate ulterior, după finalizarea procedurii, în condițiile prevăzute de cadrul legal aplicabil”.
Cine este Dinergy Power și firmele din jurul ei
Compania a fost înregistrată la 28 ianuarie 2025, cu sediul social în București, potrivit datelor de pe Termene.ro. Societatea are un singur asociat și un administrator, Dorin Marius Roșu. HotNews a încercat să-l contacteze prin telefon, mesaje, e-mail și rețelele de socializare pentru un punct de vedere, însă nu a răspuns până în acest moment.
Compania a înregistrat în 2025 și mai multe mărci la OSIM. Printre acestea se află „DNRG COIN”, pentru servicii și software asociate tranzacțiilor cu criptomonede și blockchain, precum și alte mărci din zona software.
Dinergy Power este parte dintr-un grup de firme nou înființate la care acționar este Dorin Marius Roșu și al căror nume încep cu „Dinergy”: Dinergy Group, Dinergy Capital, Dinergy Resources, Dinergy Micro Systems Labs, Dinergy Tech, Dinergy Recycling, Dinergy Smart Solutions, Dinergy AI, Dinergy Defence și Dinergy Humanaize Workforce.
La trei dintre aceste firme, Dinergy Tech, Dinergy Smart Solutions și Dinergy Humanaize Workforce, apare ca administrator Cornel Dinicu, care este asociat și administrator și la firmele prahovene Getica Events, Brânzeturi de Casă și Burebista Carmangerie SRL, care a fost deținută până în 2024 de Adrian Vitomir Ristin, potrivit datelor Termene.ro. Cornel Dinicu este cunoscut ca patronul de la „Ferma Dacilor” care a ars în decembrie 2023 într-un incendiu în urma căruia au decedat opt persoane, caz în care există un dosar penal trimis la instanță.
La alte două firme, Dinergy Group și Dinergy Micro Systems Labs, administrator este Andrei Botescu care a fondat firma Atelierele Pegas, preluată apoi de eMag și radiată în 2023, acționar la Dogs Love Food SRL și Horeca Automations S.R.L.
Potrivit datelor de pe portalul instantelor există un litigiu civil între Dinergy Power SRL și Bursa Română de Mărfuri, înregistrat la Tribunalul București pe 30 ianuarie 2026, având ca obiect „pretenții”, Dinergy fiind reclamantă, iar BRM pârâtă.






