Scara brandurilor
Facebook este abia pe locul 23 in topul celor mai valoroase branduri din lume, cu o valoare a marcii de 22 miliarde de dolari.
Apple si Google domina din nou topul celor mai valoroase branduri la nivel global, urmate de Coca-Cola si Microsoft, potrivit raportului Best Global Brands 2015 publicat, luni, de Interbrand.
Industria IT si a serviciilor online are 10 reprezentanti in top 20 branduri la nivel global, urmata de sectorul auto.
Brandul Apple este evaluat la 170 miliarde de dolari, cu 43% mai mult ca anul trecut, in timp ce Google are o valoare intangibila de 120 de miliarde de dolari, in crestere cu 12%, potrivit datelor companiei de consultanta Interbrand.
Valoarea brandului este calculat in functie de performantele financiare ale unei companii, de capacitatea acesteia de a influenta deciziile consumatorilor care fac cumparaturi si de a mentine preturile practicate la un nivel cat mai ridicat.
Locul al treilea in topul global al brandurilor revine Coca-Cola, evaluata la 78 de miliarde de dolari, urmata de Microsoft (67 miliarde de dolari) si IBM (65 miliarde de dolari), scrie Economica.net.
Facebook este abia pe locul 23, cu o valoare a brandului de 22 miliarde de dolari, devansata de nume precum Intel (35 miliarde de dolari), Cisco (29 miliarde de dolari), Oracle (27 miliarde de dolari).





