Sefa FMI, Christine Lagarde
Turbulentele din Asia ar putea sa se extinda, spune directorul FMI,?Christine Lagarde, care insista asupra necesitatii ca fiecare tara sa adopte o politica bugetara si monetara prudenta pentru a fi in masura sa absoarba eventualele socuri.
Volatilitatea inregistrata in ultimele zile pe pietele financiare mondiale arata cat de rapid se pot extinde ingrijorarile de la o economie la alta, a declarat miercuri directorul general al Fondului Monetar International (FMI), Christine Lagarde, transmite Reuters.
„Ceea ce s-a demonstrat in ultimele saptamani este cat de important este locul ocupat de Asia in economia globala si cat de mult turbulentele de pe o piata asiatica se pot propaga in restul lumii”, a declarat Christine Lagarde intr-o conferinta organizata in capitala Indoneziei, Jakarta.
Pietele bursiere si monedele multor economii emergente au inregistrat evolutii volatile dupa decizia de luna trecuta a autoritatilor chineze de a devaloriza yuanul.
Directorul FMI a apreciat ca economia mondiala se confrunta simultan cu o reechilibrare a economiei chineze, o incetinire a cresterii economiei japoneze, o scadere a preturilor la materii prime si cu incertitudinile referitoare la data la care Rezerva Federala americana va majora dobanda de baza.
In acest context incert, directorul FMI a insistat asupra necesitatii ca fiecare tara sa adopte o politica bugetara si monetara prudenta pentru a fi in masura sa absoarba eventualele socuri.
„Autoritatile si organismele de supervizare trebuie sa ramana vigilente, in special cand au de a face cu produse financiare noi si inovative”, a spus Christine Lagarde.
Marti, Christine Lagarde a declarat ca in acest an cresterea economiei mondiale este posibil sa fie mai slaba decat se preconiza anterior. Aceasta dupa ce, in urma cu doua luni, FMI a revizuit in scadere la 3,3% prognoza privind avansul economiei mondiale in acest an, de la 3,4% anul trecut.
In cazul Romaniei, Fondul Monetar International mizeaza pe o crestere de 2,7% in acest an, urmata de un avans de 2,9% anul viitor.





