Inca una de la deputatul Ponta pentru premierul Ponta: a fost cel care a propus vot uninominal pentru sefii de CJ. Cum demonta mitul „baronului local” deputatul Ponta

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

de Cristian ANDREI Publicat la: 20.02.2015 14:45 Ultima actualizare: 20.02.2015 14:47

Deputatul Victor Ponta a fost cel care a depus, in 2008, amendamentul prin care presedintii de Consilii Judetene urmau sa fie alesi pe baza votului uninominal la alegerile locale. Cu premierul Victor Ponta in fruntea partidului, parlamentarii PSD au votat in Comisia de Cod electoral ca sefii de CJ sa fie alesi prin vot indirect.

Deputatul Ponta demonta in 2008 teoria „baronului local”, sustinand ca aceasta exista din cauza votului pe liste, iar singura sansa pentru a scapa de aceasta eticheta este ca liderii judeteni sa aiba votul oamenilor. In 2015, partidul condus de premierul Victor Ponta a votat pentru revenirea la votul indirect pentru sefii de Consilii Judetene, tocmai in ideea reformarii PSD, care vrea sa scape de imaginea de „partid al baronilor”. Pozitia premierului Ponta s-a schimbat astfel cu 180 de grade fata de cea a deputatului Ponta.
„Am mai auzit un argument de data asta din partea unor foarte buni prieteni ai nostri, ai tuturor, din presa, ca o sa facem baroni locali. Pai, va reamintesc ca sintagma „baron local” exista de 10 ani, cu voturi pe liste. Singura sansa sa scapam de aceasta sintagma – nu noi, neaparat, ci cei din teritoriu – este sa aiba votul oamenilor. Aveti o problema cu alegerea votului nominal pentru ca, dupa ce se voteaza consiliul judetean, sa inceapa presiunile, cumpararea de voturi, dosare, aranjamente? Vreti iar sa fie presedintele ales la o cafenea, la o intalnire intre niste lideri care au mai multi sau mai putini bani?”, sustinea in plenul Camerei Deputatilor in 4 martie 2008 deputatul Victor Ponta.

Pesedistul isi continua pledoaria in favoarea votului uninominal pentru presedintii de Consilii Judetene, afirmand ca prin acest sistem oamenii puternici vor candida si se vor face „mai putine aranjamente de culise, juraminte la Tismana si alte lucruri de acest gen si ii lasam pe oameni sa aleaga ceea ce ei vor”.Anul trecut, inaintea votului pentru prezidentiale, cand avea nevoie de sprijinul presedintilor de Consilii Judetene pentru campania din toamna, Victor Ponta afirma ca i pare incorrect si neintemeiat termenul de „baron”.
„Nu consider corect si intemeiat ceea ce deja se impamanteneste prin ziarele pe la care Nicusor da toata ziua interviu si se trece baronul Nicusor Constantinescu sau baronii. Eu cred ca sunteti oamenii care, alaturi de primarul general al Capitalei, de cativa primari de mari muncipii, aveti cea mai mare legitimitate obtinuta prin votul direct al cetatenilor pe care ii reprezentati. Si acest lucru nu vi-l poate lua absolut nimeni, indiferent de denumirea …

spot_img