Peste un an si trei luni, la Galati va fi pus in functiune un sistem inteligent de monitorizare a traficului rutier, care va coordona circulatia pe patru axe principale de traversare a cartierelor orasului, sistemul incluzand 35 de intersectii sincrone-adaptiv si 26 de treceri de pietoni semaforizate sincron-adaptiv, 690 de semafoare si 39 de camere de supraveghere video.
Prin sincronizarea semafoarelor din cele 61 de zone sincrone – adaptativ, prin intermediul unui sistem automatizat care include semafoare inteligente, care utilizeaza tehnologia „led” si senzori montati in carosabil sau aerieni, in cazul in care pe artera respectiva exista si cale de rulare a tramvaiului, pe cele patru artere va fi realizata „unda verde”, care va elimina sau diminua timpii de asteptare a autovehicolelor la semafor. Intregul sistem va fi monitorizat si coordonat de la Centrul de Comanda si Control Unic, care va fi legat si cu Politia Rutiera, Politia Locala si dispeceratul SMURD.
Potrivit primarului Galatiului, Marius Stan, introducerea unui astfel de sistem era una dintre prioritatile municipalitatii: „Acest proiect legat de managementul traficului este unul extrem de important, un proiect pe care, cu toata sinceritatea, ni l-am propus inca de la inceputul mandatului si in special acea parte, care se refera la centrul de comanda si supraveghere unitar pe care Galatiul trebuie sa-l aiba, pentru a putea integra toate institutiile care au un rol in acest sens. Timpul de punere in aplicare a acestui proiect este unul extrem de scurt si sper ca toate procedurile care urmeaza si ma refer in special la procedurile legate de licitatie, sa nu ne produca surprizele cu care ne-am obisnuit din nefericire, astfel incat timpul, si-asa scurt, sa poata fi suficient pentru a-l implementa, pentru a nu suferi corectii tehnice”, a spus primarul.
Viteza medie de deplasare?va creste de la 28 la 32 km/h
Sistemul va fi realizat in cadrul Proiectului „Sisteme inteligente pentru managementul traficului in vederea cresterii fluentei si sigurantei in circulatie si a prevenirii criminalitatii” – SIMT, al carui buget este 19,2 milioane lei, din care 18,8 milioane lei este finantarea europeana asigurata prin POR 2007-2013, Axa Prioritara 1, Domeniul „Planuri de Dezvoltare Urbana” (PIDU), subdomeniul „Poli de Dezvoltare Urbana”. Contributia Primariei Galati este de 384.000 lei. Termenul de finalizare a proiectului este data de 31 decembrie 2015. Autoritatile estimeaza ca timpul de traversare a orasului se va diminua de la 38 de minute la 24, iar viteza medie de deplasare va creste de la …





