Basescu, sfatuit de fostii colegi cum sa-si creasca nepotii

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Fostii colegi ai lui Traian Basescu de la Academia Navala, care au sarbatorit, sambata seara, 38 de ani de la absolvire la vila de protocol de la Neptun, au spus ca seful statului a fost o gazda buna, ca au rememorat intamplari din tinerete si ca i-au dat sfaturi pentru ingrijirea nepotilor, scrie Mediafax.
Fostii colegi ai presedintelui au declarat, dupa intalnirea cu seful satului, ca Traian Basescu si sotia sa, Maria, au fost gazde primitoare ca in fiecare an si ca unul dintre subiectele discutate a fost legat de nepoti, famila prezidentiala primind numeroase sfaturi de la alti bunici.
„A fost o intalnire minunata. Domnul Traian Basescu s-a purtat ca in fiecare an ireprosabil, a fost o gazda buna, acelasi coleg pe care il stiam din tinerete. A fost o atmosfera placuta, s-a dansat, s-a ras, s-a glumit. Ne-am amintit din tinerete, sotii mai mari, mai mici, facute de unul, de altul, iar sotiile se uitau cam lung ca mai povesteam si noi de cate un amor din tinerete”, a povestit barbatul.
El a spus ca la aceasta intalnire a fost prezenta si fata cea mare a presedintelui, Ioana, care ea este insarcinata.
Un alt fost coleg al sefului statului a povestit ca i-a oferit sfaturi Mariei Basescu pentru a-i usura activitatea de bunica.
a”A fost frumos. Am discutat despre parinti, copii, nepoti, ca eu sunt bunic, el e bunic, nepotul meu e mai mare cu o luna. Sotia mea i-a dat sfaturi doamnei Maria pentru ca o doare spatele si i-a spus sa ia un ham pe care il pui la copil si il ajuti sa mearga”, a spus acesta.
Barbatul a afirmat ca desi muzica de la petrecere a fost pe gustul tuturor parca nu s-a mai dansat la fel de mult ca in anii trecuti, el explicand acest lucru prin faptul ca toata lumea a mai imbatranit cu un an.
Chiar daca a fost ultima intalnire pe care au avut-o la vila de protocol de …

spot_img