Aeroportul Mihail Kogalniceanu a imprumutat zilele acestea ceva din specificul bazelor de aviatie americane din desert: temperaturi peste 30 de grade, piste fierbinti, multe aeronave si apus de soare de-a dreptul romantic: siluete intunecate ale pasarilor de otel pe un fundal cu un glob de foc. Ce mai, scene parca desprinde din filmul de succes Top Gun.
Numai ca, in timp ce pelicula in care singuraticul pilot Maverick lupta cu rusii este doar o fictiune, pe litoral treaba este cat se poate de serioasa: flota Comandamentului de Mobilitate Aeriana (Air Mobility Command) a Statelor Unite ale Americii este angrenata in operatiuni mai mult sau mai putin secrete via Kogalniceanu. La sfarsitul saptamanii trecute, mai multe aeronave grele de transport C 17 Globemaster apartinand bazelor McChord Washington si McGhuire New Jersey stationau in parcarea rezervata aeronavelor, semn ca operatiunile U.S. Air Force sunt in toi pe litoral.
Primavara americana
Prea multe detalii nu au fost facute publice despre misiunea americana de la aeroport. Potrivit unui oficial implicat in planificarea acestei operatiuni, Chris Rosenthal, citat pe pagina oficala AMC, operatiunile pe aeroportul romanesc au demarat in urma suspendarii unor actiuni similare derulate in ultimii zece ani la Manas, Kyrgyzstan. Practic nodul aerian din mica republica invecinata cu Rusia a fost inlocuit cu Mihail Kogalniceanu. Oficial, noua ruta Afganistan- Kogalniceanu este mult mai convenabila decat varianta cu aeroportul Manas. „Datorita parteneriatului nostru cu autoritatile romine, am negociat o crestere a capacitatii de sustinere de pe aeroport, ceea ce ne-a permis sa adaugam compustibil suplimentar la MK la jumatate din pretul unui combustibil din zona de responsabilitate. Acum economisim peste 20.000 de dolari la fiecare misiune”, a explicat locotenentul colonel Todd McCoy, comandantul 780th Expeditionary Airlift Squadron. Kogalniceanu a inlocuit Manasul, ca si …





