Respiroul dat companiilor prin scaderea poverii fiscale este contracarat de majorarea salariului minim, potrivit unei analize Capital. Costurile angajatorilor pentru un salariu minim sunt cu 125 lei mai mari in acest an, in timp ce economia din reducerea CAS va fi de 45 lei.
Salariul minim brut creste cu 100 lei, in prima jumatate a lui 2014. La fel s-a intamplat si in 2013, dupa ce, in trei ani, intre 2009 si 2012, salariul minim a urcat cu 100 lei. Majorarile succesive recente greveaza bugetele companiilor care sunt afectate in plus de cuantumul taxelor.
Efectiv, 100 lei mai mult la un salariu minim inseamna cheltuieli de 125 lei.
Reducerea CAS cu 5% de la 1 octombrie va fi o gura de oxigen pentru firme, cheltuiala pentru un salariu minim urmand sa scada cu 45 lei. Numai ca economia obtinuta astfel paleste prin comparatie cu sumele cheltuite din cauza majorarii succesive a salariului minim.
Prin decizii administrative, guvernul tot spera ca va crea bunastare, dar nu uita sa-si ia partea leului. Salariul minim a urcat de la 800 la 850 lei, la 1 ianuarie 2014. Costurile companiilor au crescut cu 61 lei pentru fiecare angajat platit cu cel mai mic salariu din economie.
Dupa a doua majorare la 900 lei, care va fi la 1 iulie, angajatorii vor achita inca 64 lei. Astfel, costurile cu un salariu minim fac un salt de 125 lei, in numai sase luni. Numai ca din acesti bani, angajatul ia 70 lei, in timp ce statul incaseaza diferenta de 55 lei. Mai …





