Zeci de oficiali locali din Irak, EXECUTATI de insurgenti sunniti

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Unii dintre oficiali au fost ucisi prin impuscare, sambata, cand insurgenti sunniti condusi de catre jihadisti din cadrul gruparii Statul Islamic in Irak si Levant (SIIL) au preluat controlul asupra celor doua orase situate pe drumul care conduce catre frontiera cu Siria, in timp ce alti oficiali au fost executati duminica, potrivit surselor citate.
Aceste acte au avut loc dupa ce armata irakiana s-a retras din cele doua orase.
„Unitatile militare s-au retras (din Al-Qaim, Rawa si Aana) pentru a se redesfasura”, a declarat generalul Qassem Atta, care a evocat o „retragere tactica”.
Potrivit unor martori, insurgentii au intrat sambata in Rawa si Aana, doua orase vecine din provincia Al-Anbar, dupa ce au preluat controlul asupra Al-Qaim, la frontiera cu Siria.
Insurgentii sunt prezenti in provincia Al-Anbar inca din ianuarie, detinand controlulul asupra orasului Fallujah, situat la aproximativ 60 de kilometri vest de Bagdad, si unor cartiere din orasul Ramadi, situat cu aproximativ 40 de kilometri mai la vest.
Din 9 iunie, cand au lansat ofensiva, insurgentii au preluat controlul asupra mai multor orase, intre care Mosul, al doilea al tarii, si Tikrit, …

spot_img