Luni, 26 mai, la ora 18.00, Libraria Humanitas de la Cismigiu va fi gazda unei intalniri cu Andrei Cornea si Gabriel Liiceanu, prilejuita de aparitia volumului „Miracolul. Despre neverosimila faptura a libertatiia” de Andrei Cornea, carte care pune in discutie cel mai mare dar pe care divinitatea i l-a oferit omului, dar pe care nu prea a stiut cum sa-l foloseasca.
„Impotriva „visului diurn” al libertatii, cum il numeste atat de frumos Andrei Cornea – visele diurne sunt cele visate cu ochii deschisi de o mana de oameni -, cartea „Miracolula??” propune o meditatie rece si dura pe tema libertatii: oamenii s-au nascut mai degraba in lanturi si nimic nu dovedeste ca cei mai multi ar dori sa scape de ele; nu rezulta de nicaieri ca pe corabia istoriei s-ar fi imbarcat o specie care navigheaza neabatut catre tarmul libertatii; nimic nu ne garanteaza ca, dupa un episod al „eliberarii”, nu urmeaza unul al caderii intr-o forma mai dura, mai cinica sau mai subtila a sclaviei. (a??) Libertatea lui Andrei Cornea: greu de dobandit, usor de pierdut; dorita de putini, resimtita ca povara de catre cei multi. Izgonita de autor dintre datele primare ale naturii umane, libertatea, asa cum intra pe scena lumii – rar si pentru putina vreme -, reprezinta „ceva” greu de explicat si, ca atare, un miracol. Ea nu poate fi nicicum dedusa din magma de conformism, slugarnicie, conformism si ticalosie care constituie normalitatea naturii umane. O privire lucida asupra libertatii se cuvine s-o aseze sub semnul exceptionalismuluia”, este de parere Gabriel Liiceanu.
Iata un fragment din aceasta carte ce se anunta deja un bestseller:
Atunci cand – nu prea des, recunosc – mi se intampla sa ma destept putin si unele dintre visele-de-zi sa se destrame, ceea ce nu inceteaza a ma surprinde este faptura exceptionala a libertatii, atata cat exista, unde exista si cand exista. Totodata, invers de cum mi se parea pe cand visam cu ochii deschisi, acum servitutea, intrupata in conformism, servilism, resentiment, autoamagire, etnocentrism, tirania ideilor fixe mi se infatiseaza drept regula si ?fiind in ordinea normalitatii omului; in schimb, ma uimeste faptul ca uneori, fie si anevoie, destul de rar si numai pentru un scurt rastimp, independenta, toleranta, adevarul si mai ales libertatea – se intampla sa mai si biruie. Dar, chiar si atunci, victoria ei e de scurta durata si adesea scump platita cu compromisuri. Intr-adevar: a”In toate timpurile, au fost rari prietenii sinceri ai libertatii, iar reusitele sale s-au datorat celor marginalizati, ce au avut castig de cauza datorita faptului ca ?s-au asociat cu altii. Iar aceasta asociere, idee care e intotdeauna periculoasa, a fost deseori dezastruoasa”, spunea Lord Acton in a”Despre libertate”.
Asadar, in stare de nevisare cu ochii deschisi, chiar si cel mai modest castig al spiritului liber mi se pare acum improbabil, paradoxal, reversibil si pervertibil. Si atunci vine intrebarea decisiva: cum e totusi cu putinta ca un om sa fie liber? In termeni metafizici, as spune ca pentru omul cu adevarat treaz nu unde malum (de unde vine raul?) e intrebarea reala, ci unde bonum. (Asta, bineinteles, daca consideram ca libertatea e un bine, ceea ce nu se intelege neaparat de la sine.)
Intr-adevar, sa-ti iubesti si servesti penatii, familia, neamul propriu, partidul tau, echipa ta de fotbal e o dovada de ascultare maxima a ordinii firii si e la indemana oricarui imbecil. In consecinta, cel care predica necesitatea apararii altarelor domestice impotriva veneticilor se face imediat, oriunde si fara dificultati ascultat cu placere si aplaudat. Sa convingi pe cineva ca propriul lui zeu e cel mai puternic, cerul patriei sale cel mai albastru, fetele din cantonul sau cele mai frumoase, copiii lui cei mai dotati din Univers e totuna cu a lopata entuziast in directia curentului si cu un vant bun in spate. Iar unii, culmea, se mai si grozavesc cu viteza pe care au dobandit-o, slujind constiincios curentii, curentele si vanturile! Socrate observa ca a-i vorbi de bine pe atenieni inaintea atenienilor si pe spartani inaintea spartanilor nu cere decat abilitatile unui orator mediocru, desi publicul, in entuziasmul sau, se simte pe data transportat in Insulele Fericitilor, oricat de mari si gogonate ar fi minciunile care i s-ar debita. Problema grea, aproape insolubila, observa el, este insa sa-ti iei libertatea si curajul sa-i lauzi pe spartani inaintea atenienilor, sau invers, si sa scapi cu viata, ba chiar sa gasesti in public si doi-trei insi care sa-ti dea ascultare.
De asemenea, si a-i uri sau a-i dispretui pe straini, pe cei diferiti, a-i considera suboameni pe cei ce nu-s din clasa, neamul si rasa ta, a dori sa-i lovesti, sa-i injosesti, ba chiar sa-i strivesti ca pe viermi sau sa-i cureti ca pe un putregai e comun tuturor neamurilor, fiind in ordinea naturii si constituind o lege universala a umanitatii. Nu pretinde nici macar un coeficient de inteligenta major, scolaritate incheiata si aptitudini de olimpiada. Constituie insa dovezi de slugarnicie, obedienta si conformism. De ura pentru celalalt sunt capabili – vorba lui Isus – „si paganiia”. Iar „pagania” (sau slugi ale instinctelor) tindem fara zbatere, coborand panta lina a dragii naturi, sa fim cu totii, indiferent de confesiune, etnie si educatie.
Cand unul iese din rand, plesneste-l! – iata deci porunca firii, si orice caprar e bun la asa ceva. Cand Garzile Rosii ale lui Mao, dezlantuite, taie degetele pianistilor, cand fascistii iau cu asalt parlamente si trag cu mitralierele in inamicii politici, ei procedeaza ca orice haita de pradatori care isi sfasie adversarul, fiindca asa i-a lasat Dumnezeu. Iar unele victime se mai si …
