Banca centrala se alatura solicitarilor formulate in ultima vreme de institutiile de credit privind modificarea legii insolventei, intrucat foarte multe companii ar abuza de prevederi si pagubesc bancile, iar prim-viceguvernatorul Florin Georgescu spera ca FMI va impune Guvernului amendarea legii.
„Sper ca in acest acord cu FMI-ul sa fie introdusa si o obligatia pentru a imbunatati legea insolventei, pentru ca nici agentii economici sa nu abuzeze de acesta lege”, a spus Georgescu la intalnirea „Mugur Isarescu si invitatii sai”.
De altfel, BNR a fost un aparator al sistemului bancar in toate initiativele legislative privind protectia clientilor individuali ai bancilor, pornind de la OUG 50/2010 pana la armonizarea legislatiei interne cu prevederile directivelor europene privind procesele colective ale consumatorilor impotriva clauzelor abuzive din contractele furnizorilor de servicii.
Mai mult, BNR a convins Fondul Monetar International sa solicite guvernului in perioada ultimelor doua acorduri sa nu promoveze legea insolventei personale, in ciuda faptului ca institutia internationala chiar a recomandat introducerea acestei legislatii in alte state din regiune.
Probelema a fost abordata mai putin direct si de guvernatorul BNR Mugur Isarecu care a aratat ca procesul de dezintermediere derulat in prezent este normal, „cand ai ajuns cu datoriile pana la lift”, un proces aproape natural, iar cei care au luat imprumuturi trebuie sa-si plateasca datoriile.
„Doar nu vrem sa trecem la maniera lui Mihai Viteazu de a plati datoriile, ii prindem pe creditori si le dam foc. Dezintermedierea este un proces normal, dar dureros. Ai ajuns la un alt nivel de creditare si asta e regula de baza a creditului, nu iertaciunea. Daca mai gandeste cineva la vreo lege de iertaciuni si muraturi in societatea romaneasca, cred ca opinia publica trebuie sa ia pozitie”, a spus guvernatorul BNR.
El spune ca legi de asa-zisa amnistie a debitorilor nu reprezinta o solutie, aratand ca in prezent bancile deruleaza restructurari ale debitorilor, care au loc, pe baze individuale, si care ar trebui sa continue in aceasta formula.
„Exista norme intelepte, echilibrate si echilibrante de a aborda un client care are probleme financiare, dar nu printr-o iertaciune generala, pentru ca principiul de baza, legalitatea, domnia legii ar fi atacate aici”, a mai comentat Isarescu.
In urma cu o luna, Isarescu a declarat ca ca studiul realizat de banca centrala privind clauzele abuzive din contractele bancilor releva un „impact major” asupra sistemului bancar si a deponentilor, acestia din urma trebuind sa fie protejati in locul debitorilor care dau in judecata bancile.
„Intr-adevar, este posibil ca si debitorii, cei care au luat credite, in anumite cazuri sa aiba dreptate, suntem pentru o abordare de la caz la caz, uneori si in instanta. Dar foarte important este sa stii ca daca ai 200.000-400.000 de debitori care urmaresc, cu ajutorul avocatilor, anumite usurari in ceea ce priveste creditele, sa stii ca in partea cealalta ai 6-7 milioane de deponenti. Si atunci cand impactul asupra sistemului bancar este major, cei care pot sa fie afectati sunt cei 6-7 milioane, sunt tot romani, sunt oameni care au avut incredere in sistemul bancar si tin acolo economisirile”, a spus atunci Isarescu.
In discutia de miercuri de la BNR, Florin Georgescu a facut apel la argumente similare, afirmand ca firmele, cu ajutorul marilor case de avocatura sau a practicienilor in insolventa, isi declara foarte usor insolventa si astfel pagubesc bancile de sume importante.
„Este o mare problema cu legea insolventei societatilor comerciale. Deci, Societatile comerciale iau, se duc in insolventa, e permisiva, exista anumite paternuri, case de avocatura celebre, care-i invata cum sa fenteze bancile. Pai atunci bancile mai au incredere in dumnealor, mai ales ca bilanturile nu arata foarte bine? Pai hai sa privim lucrurile, ca sunt …





