Barack Obama tragand cu arma
Coreea de Nord, care pare pe cale de a efectua unul sau mai multe teste de racheta, „se joaca cu focul”, a declarat miercuri ministrul american al apararii Chuck Hagel, potrivit caruia Statele Unite sunt „gata sa faca fata la orice eventualitate”, informeaza AFP si Reuters.?”Suntem amandoi de acord ca este timpul pentru Coreea de Nord sa puna capat acestei atitudini agresive pe care a adoptat-o si sa incerce sa coboare temperatura”, a declarat Obama dupa intalnirea cuu secretarul general al ONU Ban Ki-Moon. in Biroul Oval.?”Nimeni nu vrea sa vada ca se produce un conflict in Peninsula Coreea, dar este important pentru Coreea de Nord, la fel ca pentru orice alta tara din lume, sa respecte regulile de baza”, a adaugat presedintele american, referindu-se la amenintarile aproape zilnice ale regimului nord-coreean la adresa mai ales a Statelor Unite si Coreii de Sud.?”Vom continua sa incercam sa rezolvam o parte dintre aceste probleme intr-un mod diplomatic, chiar daca, asa cum i-am indicat secretarului general, Statele Unite vor lua toate masurile necesare pentru a-si proteja cetatenii si onora obligatiile in aliantele din regiune”, a subliniat Obama.?La randul sau, Ban s-a declarat „profund preocupat de tensiunile din Peninsula Coreea” si a chemat „tarile vecine, dintre care China, care ar putea avea o influenta asupra Coreii Nord, sa-si exercite …




