A sosit clipa în care China va media conflictul dintre Israel şi palestinieni? – Capital

Este o încercare clară de a deplasa axa diplomației și de a sparge monopolul americano-european în medierea conflictului, dar care sunt șansele ca Beijingul să aibă succes într-o ambiție în care guvernele succesive de la Washington au eșuat? Istoria tulbure a regiunii nu recomandă optimism. Chiar ţinând seama de musculatura diplomatică și economică pe care a dobândit-o în ultimii ani, Beijingul nu va scăpa de obstacolele obișnuite, mai ales de extremismul religios-ideologic al facțiunilor care sabotează soluțiile pragmatice.

Pentru palestinieni, intrarea Chinei în scenă este o veste bună, mai ales după disperarea provocată de administraţia Donald Trump, care a favorizat în mod deschis Israelul prin gesturi precum mutarea ambasadei americane la Ierusalim.

Dar o provocare imediată a ambiției chineze de a juca rolul de mediator este depășirea alianței istorice a Israelului cu Statele Unite, într-un moment de concurență globală crescândă între Washington și Beijing. Ţinând partea SUA cu privire la una dintre cele mai sensibile teme pentru Beijing, Israelul a fost unul dintre semnatarii unei declarații care a acuzat China că restricționează accesul la informațiile misiunii OMS care a cercetat originea coronavirusului. O altă problemă este de a convinge Israelul de faptul că guvernul chinez poate fi un mediator imparțial, având în vedere antecedentele de susţinere de către conducerea comunistă a mișcării palestiniene.

Poziția Chinei cu privire la conflict s-a schimbat de-a lungul anilor și poate fi împărţită în trei etape: sprijin pentru țările arabe din motive ideologice între 1949 și 1979, care a inclus livrarea de arme palestinienilor; apropierea de Israel începută în 1979, cu ochii aţintiţi asupra cooperării în domeniul științei și tehnologiei; și căutarea echilibrului și a unei soluții politice începând din anii ’90, potrivit O Globo.

Odată cu venirea la putere a actualului președinte, Xi Jinping, prezența Chinei în Orientul Mijlociu a prins contur prin intermediul Inițiativei Belt and Road sau “noul drum al mătăsii”, care a inclus investiții atât în țările arabe, cât și în Israel.

Există o mișcare vizibilă a Beijingului de a ocupa spațiile lăsate de SUA pe scena globală, iar Orientul Mijlociu face parte din acest scenariu. China este cel mai mare investitor din regiune și a stabilit parteneriate strategice cu toate țările din Golf, cu excepția Bahrainului. După cum a scris editorul pentru Asia al “Financial Times”, Jamil Anderlini, “dacă petrolul și influența ar fi premiile, se pare că nu SUA, ci China a câștigat războiul din Irak, – fără să tragă nici măcar un glonţ”.

Hiperactivitatea economică se traduce prin roade diplomatice. Se pune pe seama forţei capitalului chinez și livrării a milioane de doze de vaccinuri împotriva COVID-19 tăcerea țărilor cu majoritate islamică în legătură cu acuzațiile la adresa Beijingului privind comiterea  de atrocități împotriva minorităților musulmane din provincia chineză Xinjiang.

Luna trecută, președintele SUA, Joe Biden, a anunțat retragerea tutror militarilor americani din Afganistan până pe 11 septembrie, pentru a pune capăt “celui mai lung război al SUA”. Doar zece zile mai târziu, ministrul de externe chinez, Wang Yi, a întreprins un turneu în șase țări din Orientul Mijlociu. Cel mai însemnat moment al turneului a fost semnarea unui “parteneriat strategic cuprinzător” pe 25 de ani între China și Iran, care a cuprins cooperarea politică, economică și de securitate. Este posibil ca promisiunea de investiții chineze în valoare de 400 de miliarde de dolari în Iran să fie exagerată, dar chiar şi aşa parteneriatul se evidenţiază ca fiind primul de acest fel cu un vechi adversar al SUA.

Influența Chinei în Orientul Mijlociu nu aduce nici o garanție cu privire la faptul că țara va avea succes în a înlocui SUA ca mediatori în conflictul dintre Israel și palestinieni. În strategia chineză, dezvoltarea sa economică depinde de stabilitatea politică, atât internă, cât și externă. În cazul Orientului Mijlociu, ultimul lucru pe care Beijingul îl dorește este o conflagrație care să-i pericliteze investițiile în regiune sau care să provoace întreruperi în aprovizionarea cu petrol. Ieșind din umbra diplomației centrate pe interese economice și prin asumarea unui rol politic activ în regiune, China poate chiar să ocupe vidul lăsat de SUA. Dar, de asemenea, tinde să moștenească pericolele.

Sursa foto: Dreamstime

NEWS 2.0
www.news20.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *