„Aceasta este soluția”. Primarul Ciprian Ciucu, despre planurile pentru ca dezastrul provocat de furtună în Capitală să nu se mai repete

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că orașul are nevoie de „bazine de retenție” în proximitatea râului Dâmbovița pentru a fi redusă presiunea de pe rețeaua de canalizare, care a fost construită când „nu existau aceste fenomene extreme”.

Edilul a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că „toată lumea a fost chiar mobilizată” pentru a răspunde efectelor generate de furtuna care a avut loc noaptea trecută în oraș, „dar evenimentul a fost unul extrem”.

„A plouat într-o noapte cât în mai mult de o lună. Astfel de evenimente se vor mai întâmpla, probabil, pentru că pe acest fond al încălzirii globale vremea devine din ce în ce mai dură cu noi și mai extremă. Trebuie să ne pregătim orașul pe termen lung”, a adăugat Ciprian Ciucu.

El a spus că rețeaua de canalizare a Bucureștiului „a fost dimensionată unor alte condiții climatice”.

„Deci atunci când a fost proiectată și a fost executată nu existau aceste fenomene extreme, adică să plouă atât de mult dintr-odată. Vorbim cu specialiștii, dar nu de astăzi, pentru că am vorbit acest subiect de ceva timp și pregătim investiții semnificative. Este nevoie de bazine de retenție”, a continuat Ciucu.

„Aceasta este soluția, să luăm presiunea de pe rețeaua de canalizare, să o ducem în Dâmbovița”

Primarul a explicat că „Bucureștiul nu este chiar plat”, iar apa „se acumulează în zonele depresionare” atunci când „plouă foarte mult”.

„Uitați-vă la Parcul Carol, care a fost sub apă. Aici deja avem în lucru un studiu de fezabilitate pentru a face sub acea parcare rotundă de la intrarea în parc un astfel de bazin de retenție”, a precizat Ciprian Ciucu.

El a spus că astfel de bazine opresc viitura și o varsă dreptat în Dâmbovița

„Aceasta este soluția, să luăm presiunea de pe rețeaua de canalizare, să o ducem în Dâmbovița. Vorbim cu specialiștii, evident. Sunt niște idei mai vechi, nu sunt noi, de astăzi, că astăzi s-a întâmplat acest dezastru. Sunt niște idei mai vechi, care nu au fost executate la timp”, a mai menționat oficialul.

„Nu sunt proiecte pe care să le execuți acum”

Ciprian Ciucu a spus că proiectele de acest gen sunt „destul de complexe”.

„De astfel de bazine de retenție avem nevoie pe cursul Dâmboviței, în proximitatea Dâmboviței, în amonte, de exemplu, în zona Parcului Operei sau în zona Parcului Izvor. Evident, nu sunt proiecte pe care să le execuți acum, pentru că sunt proiecte destul de complexe, dar le avem în vedere. Le vom planifica, le vom proiecta și, în timp, sper să putem să le executăm, pentru că trebuie să pregătim orașul nu pentru următorii doi, trei, cinci ani, ci pentru următorii 50 de ani. Tare mi-e teamă că aceste fenomene extreme se vor repeta cu o frecvență mult mai mare”, a mai declarat edilul.

spot_img