Aeroportul din Sankt Petersburg a fost redeschis. Armata rusă spune că s-au făcut exerciţii

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Într-o declaraţie emisă la aproximativ o oră după ce zborurile au fost reluate, Ministerul rus al Apărării a anunţat că a efectuat exerciţii, care au implicat trimiterea de avioane de luptă, în spaţiul aerian vestic al Rusiei.

„În timpul antrenamentelor, forţele de apărare aeriană au lucrat la detectarea, interceptarea şi identificarea ţintelor, precum şi la interacţiunea cu serviciile de urgenţă şi agenţiile de aplicare a legii”, potrivit agenţiilor ruse de presă, care citează ministerul.

Exerciţiile nu au fost anunţate anterior şi au determinat mai multe zboruri să se reorienteze, iar companiile aeriene să reprogrameze planurile de zbor pentru restul zilei.

Datele de pe site-ul FlightRadar24 au arătat că mai multe zboruri care se îndreptau spre Sankt Petersburg s-au întors la destinaţie marţi dimineaţa, în timp ce închiderea spaţiului aerian a afectat, de asemenea, zborurile în drum spre exclava rusă Kaliningrad, care necesită ca avioanele să survoleze Sankt Petersburg.

Până la ora locală 12.00, zborurile au fost reluate spre Sankt Petersburg, iar aeronavele au reînceput să aterizeze şi să decoleze pe aeroport.

Într-un briefing după reluarea zborurilor, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat să comenteze cauzele întreruperii care a durat o oră, dar a declarat că preşedintele Vladimir Putin a fost informat despre situaţie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește News20 pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Nationalul, News20, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Nationalul. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Nationalul.

Conținutul website-ului www.news20.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea NEWS20. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@news20.ro.

spot_imgspot_img