Amânarea Brexitului dincolo de 30 iunie va submina UE, crede Macron

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Emmanuel Macron
Emmanuel Macron

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, le-a spus miercuri omologilor săi din Uniunea Europeană că amânarea Brexitului dincolo de 30 iunie va submina UE, potrivit unor surse diplomatice, citate de Reuters.

Liderii UE s-au reunit la Bruxelles pentru a discuta despre o posibilă nouă amânare a Brexitului, numai în anumite condiţii. Cei mai mulţi dintre cei 27 de lideri naţionali au luat cuvântul deja în primele trei ore ale negocierilor, dar unele surse au menţionat că se aşteaptă ca tratativele să dureze până târziu în noapte.

Franţa a ridicat cele mai serioase obiecţii în privinţa amânării Brexitului şi unii diplomaţi din alte state membre şi-au exprimat iritarea că Parisul introduce încă un element de incertitudine în cadrul summitului, potrivit Agerpres.

„Comportamentul lor este enervant, doar pentru a se arăta în postura de cât de importanţi şi puternici sunt”, a spus un diplomat al UE. „Pe de o parte, ei spun că un +no-deal+ nu este chiar atât de rău, ca apoi să ceară ajutorul UE pentru pescuitul lor într-o situaţie de +no-deal+. Ori e una, ori e alta”, a adăugat diplomatul.

Potrivit altui diplomat, „Macron tocmai a făcut o declaraţie puternică. El a spus că, orice amânare dincolo de 30 iunie ar pune în primejdie UE şi nu ar trebui să ajungem la asta”.

„El se află puţin într-o situaţie schizofrenică – (publicul său intern) cere ca el să fie dur cu Marea Britanie din motive istorice. Pe de altă parte, Franţa se numără printre cele mai afectate ţări în cazul unui +no-deal+. Va dura câteva ore până îl vom da jos din copac”, a mai declarat diplomatul.

Diplomaţi şi oficiali UE au afirmat că la masa negocierilor părerile înclinau în favoarea unei amânări mai lungi a Brexitului, înainte ca preşedintele Macron să ia cuvântul şi să sublinieze riscurile pe care consideră că le ridică pentru UE această opţiune.


Fanatik.ro


Locuri de munca bine platite! Iata ce trebuie sa faci sa castigi peste 1.000 de auro, in Romania!


Fanatik.ro


Florin Calinescu i-a gasit JOB lui Dragnea! Unde il trimite sa munceasca


Stirile PRO TV


O prostituată din Suceava a sunat la Poliție după ce a primit 150 € de la un client. Nemulțumirea ei

NEWS 2.0

spot_imgspot_img