Americanii care vor suferi efecte adverse grave din cauza vaccinului pentru Covid-19 nu vor putea să reclame acest lucru în instanţe, potrivit unor avocaţi – Coronavirus

De asemenea, americanii nu vor putea da în judecată Administraţia pentru Medicamente şi Alimente şi nici pe angajatorii lor, dacă aceştia din urmă vor impune vaccinarea ca o condiţie pentru angajare.
Congresul SUA a înfiinţat un fond pentru acoperirea salariilor pierdute şi a cheltuielilor medicale ale persoanelor care au suferit daune ireparabile din cauza ”unei contramăsuri acoperite”, cum ar fi un vaccin. Acest fond este însă dificil de utilizat şi rareori efectuează plăţi.
Potrivit avocaţilor, acest fond a compensat sub 6% din solicitările primite în ultimul deceniu.