Anchetă în SUA privind documente găsite într-un fost birou al luiBiden. Trump cere percheziţii

Documentele clasificate, datând din perioada în care Biden era vicepreşedinte al SUA, au fost depistate în noiembrie 2022, dar cazul a devenit public luni. Casa Albă a anunţat că va colabora cu Arhivele Naţionale şi cu Departamentul Justiţiei, potrivit publicaţiei The Hill. Documentele au fost găsite într-un fost birou universitar al lui Biden, în oraşul Washington.

Conform unor surse judiciare citate de postul de televiziune CNN, în fostul birou al lui Biden au fost găsite zece documente clasificate din perioada 2013-2016, inclusiv rapoarte ale serviciilor de informaţii despre Ucraina, Iran şi Marea Britanie.

Secretarul american al Justiţiei, Merrick Garland, care este şi procuror general, a numit un procuror din Chicago pentru a se ocupa de acest caz. Conform unor surse citate de postul de televiziune CBS News, în anchetă colaborează şi Biroul Federal de Investigaţii (FBI).

“Când va percheziţiona FBI numeroasele case ale lui Joe Biden, poate chiar şi Casa Albă? În mod clar, aceste documente nu fuseseră declasificate”, a afirmat fostul preşedinte Donald Trump, care intenţionează să candideze în scrutinul prezidenţial din 2024.

Agenţii Biroului Federal de Investigaţii (FBI) au colectat în august 2022 documente din reşedinţa lui Trump din Mar-a-Lago (Florida). Autorităţile susţin că erau documente clasificate, dar Trump afirmă că documentele au fost declasificate de el în timp ce era preşedinte.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește News20 pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.news20.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea NEWS20. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@news20.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *