Anunț despre operațiunile ANAF. Ce ar trebui să se întâmple cu controalele în 2019 | NEWS 2.0

 Inspecţiile derulate de departamentul antifraudă fiscală au fost cu 45% mai multe în comparaţie cu acelaşi interval al anului trecut. Din această perspectivă, trebuie remarcat că participanţii la Sondajul PwC 2019 au menţionat o creştere a numărului de controale fiscale efectuate în 2018 (22% din totalul participanţilor) faţă de 2017 (8% din totalul acestora). În schimb, din eşantionul de 139 de companii chestionate în cadrul Sondajului PwC, 18% nu au fost niciodată subiectul unei inspecţii fiscale în timp ce 24% au fost controlate înainte de anul 2013.

Ca şi în cazul ediţiei 2018 a Sondajului derulat de PwC cele mai multe dintre inspecţii (40%) au avut o durată relativ scurtă (1-3 luni), iar sumele stabilite suplimentar de plată în majoritatea cazurilor (43%) au fost de până în 500.000 lei. În 18% din cazuri inspecţiile au durat mai mult de un an de zile şi au fost cazuri în care sumele stabilite suplimentar au depăşit 2 milioane euro. Un element important de menţionat este faptul că în 18% dintre cazuri nu au fost stabilite sume suplimentare de plată în urma controalelor fiscale.

Asemenea precedentei ediţii a Sondajului PwC referitoare la inspecţiile fiscale, majoritatea companiilor participante au declarat că atenţia echipelor de inspecţii fiscale a fost îndreptată tot asupra impozitului pe profit şi a taxei pe valoare adăugată (TVA). 45% dintre controale au avut ca principal punct de interes impozitul pe profit şi anume deductibilitatea serviciilor, ajustări provenite din controlul preţurilor de transfer, deductibilitatea cheltuielilor cu combustibilii, deductibilitatea normei tehnologice de consum sau a bunurilor degradate calitativ. Mai mult de o treime (36%) au indicat taxa pe valoarea adăugată (TVA) drept principalul punct de atenţie al inspectorilor fiscali, de la deducerea taxei pe valoare adăugată pentru diferite bunuri şi servicii până la elemente ce au ţinut de aplicarea reducerilor în cadrul diferitelor promoţii. 

Existenţa unui sistem informatic care să facă legătura între contribuabil şi autorităţile fiscale ar îmbunătăţi substanţial atât nivelul de colectare al taxelor cât şi trasabilitatea documentelor şi dărilor datorate. Un sistem de proceduri şi formulare care să fie simplu, clar şi care să se păstreze de la un exerciţiu financiar la altul ar contribui considerabil la conformarea contribuabililor dar şi la uşurinţa în depunerea acestora la timp, corect şi complet. Predictibilitatea şi stabilitatea legislativă sunt 2 condiţii deosebit de importante care pot asigura încrederea în sistemul fiscal din România, precum şi o dezvoltare sustenabilă pe termen lung a companiilor”, a declarat Daniel Anghel, Liderul departamentului de consultanţă fiscală şi juridică, PwC România.   

În situaţiile în care actele de impunere au fost contestate de către companii, potrivit Sondajului PwC a rezultat că în 23% din cazuri s-a obţinut o anulare totală sau parţială a acestora. În 5% din cazuri s-a dispus reverificarea în totalitate a aspectelor contestate. Aceste soluţionări favorabile contribuabililor (28%), deşi un procent mai scăzut faţă de rezultatele sondajului de anul trecut (57%) demonstrează o tendinţă şi mai accentuată de confirmare de către organele de soluţionare a contestaţiilor  a interpretărilor inspectorilor. La fel ca anul trecut, aproximativ jumătate dintre participanţii la sondaj (49%) au apelat la asistenţă din partea unor consultanţi externi în timpul sau după încheierea inspecţiei fiscale, iar cei care au obţinut refacerea în totalitate a situaţiei fiscale în urma contestaţiei fiscale au fost asistaţi de consultanţi externi în proporţie de 100%.

NEWS 2.0
www.news20.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *