Arafat: 1.400 de studenți s-au înscris să lucreze pe posturi de asistenți medicali în spitale COVID – Coronavirus

Personalul din spitalele suport COVID va fi suplimentat cu studenți la Medicină care vor lucra pe posturi de asistenți, afirmă șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat. El susține că până acum s-au înscris 1.400 de studenți, care urmează să fie repartizați în spitale.

El a spus, duminică seară, la Digi 24, că este vorba despre studenți la Medicină și la Asistență Medicală Generală din anii IV, V și VI, care vor fi trimiși în spitale suport COVID în ATI, UPU și în secțiile cu cazuri intermediare.

“Unul din pașii care au fost luați este recrutarea unui număr de studenți care să lucreze pe posturi de asistenți medicali, pentru că nu numai de medici e nevoie, e nevoie foarte mult de asistenți medicali, de supraveghere a acestor bolnavi. Până în acest moment avem 1400 de studenți care deja s-au înscris pe listă și vom începe săptămâna asta repartiția lor”, a declarat Arafat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *