Vaccinul anti-Covid de la Pfizer ar putea primi aprobare în Marea Britanie săptămâna aceasta – The Telegraph – Coronavirus

Marea Britanie ar putea aproba vaccinul Pfizer/BioNTech săptămâna aceasta, chiar înainte ca Statele Unite să îl autorizeze, scrie duminică site-ul The Telegraph, citat de Reuters.

Citând surse guvernamentale, The Telegraph scris că autoritatea britanică de reglementare începe o evaluare formală a vaccinului și că Serviciului Național de Sănătate i s-a spus să fie gata să îl administreze de pe 1 decembrie.

FDA (autoritatea americană a medicamentelor) a spus vineri că se va întâlni pe 10 decembrie pentru a discuta dacă autorizează vaccinul.

Departamentul britanic de Sănătate nu a comentat duminică cu privire la momentul în care va începe administrarea vaccinului.

Marea Britanie a comandat 40 de milioane de doze și așteaptă să aibă 10 milioane, de ajuns pentru a proteja 5 milioane de oameni, disponibile până la sfârșitul anului dacă autoritățile de reglementare îl aprobă.


Citește și:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *