În ultimii șapte ani, România a câștigat de patru ori premiul publicului la European Heritage Awards, acordate de Comisia Europeană și considerate Oscarurile patrimoniului. ONG-uri românești care salvează clădiri istorice sunt recunoscute la nivel european pentru felul în care activează comunități, iar țara noastră are acum una dintre cele mai mari mișcări de școli de vară de arhitectură din UE. Realitatea de care vorbim astăzi nu s-a născut dintr-o tradiție a conservării și promovării trecutului, ci dintr-o traumă. Asta a creat o mișcare impresionantă de salvare a patrimoniului, în care lupta se poartă clădire cu clădire și pod cu pod. O mișcare ale cărei rezultate au început să se vadă.
Jumătatea plină: Șantierele din țară pe care lucrează mai multe femei decât bărbați
„E o rană într-o comunitate, când vezi un pod prăbușit, când vezi cum plouă într-o biserică în care s-au botezat mulți copii dintr-un sat. Starea patrimoniului descrie starea de bine a unei societăți”, spune arhitectul Eugen Vaida, inițiatorul și coordonatorul proiectului „Ambulanța pentru Monumente”, care a salvat în ultimii 10 ani 125 de construcții istorice și componente de ansamblu. „În mediul urban, sunt mulți voluntari care sunt pregătiți să salveze aceste clădiri. Există această dorință, această speranță, această energie”, explică arhitectul.
Femeile care recuperează trecutul și dau o șansă prezentului
De curând, pe când se afla în fața unei clădiri din Sibiu aflate în proces de restaurare, fotografa Mihaela Noroc, autoarea albumului best-seller „Atlasul Frumuseții”, a observat un fapt interesant: majoritatea persoanelor care lucrau la înălțime erau femei. Imaginea este un detaliu important din această poveste mult mai mare, care a dus la salvarea unei părți valoroase din istoria României.
Clădirea în fața căreia se afla Mihaela Noroc era fosta Mănăstire a Ursulinelor din Sibiu, căreia Asociația „Ambulanța pentru Monumente” vrea să îi vindece rănile provocate de timp și de neglijență și să îi redea frumusețea de altădată.
O admiratoare a proiectelor Ambulanței, fotografa a ajuns aici pentru a-i cunoaște pe oamenii din spatele lor.
„Spre surprinderea mea, am descoperit acolo foarte multe doamne. Majoritatea erau studente la Arhitectură care făceau voluntariat, dar am văzut și femei spre a treia vârstă. Am cunoscut o doamnă care reușise să treacă peste un cancer și care spunea că simte nevoia să dea ceva înapoi”, povestește Mihaela Noroc.
Le-a fotografiat în cea mai bună lumină, cea în care s-au pus ele însele, prin faptele lor. „Contextul respectiv era, cu siguranță, ceva extraordinar. Și toate femeile care se aflau acolo, care veniseră să dea ceva din bunătatea lor, aveau prin asta o alură de om frumos”, spune Mihaela Noroc, care lucrează acum la un nou proiect fotografic: „Femeile României”.
Intervenția de la Mănăstirea Ursulinelor a fost una dintre cele mai spectaculoase realizate de asociație.
Din cei 3.000 de voluntari implicați de-a lungul vremii în proiectele Ambulanței, aproape trei sferturi sunt femei, arată Eugen Vaida.
„Majoritatea voluntarilor sunt de la facultățile de arhitectură și acesta este procentul de fete din aceste facultăți. Din păcate, ele lucrează de obicei în zona de proiectare, de cercetare, de birou, dar noi am deschis zona de șantier și pentru ele, iar ele au prins curaj și s-au alăturat de la bun început”, povestește Eugen Vaida. La Mănăstirea Ursulinelor, voluntarele au făcut tot ceea ce au făcut și bărbații: au fixat șipcile de lemn pe structura acoperișului, au pregătit mortarul, au montat țiglele, au lucrat la pardoseală și au scos molozul, nu mai puțin de 850 de metri cubi.
Mobilizare a comunității
Însă înainte de toate, lucrarea s-a lovit de o provocare: cum să înlocuiești zeci de mii de bucăți de țiglă istorică, fără să strici, dar și fără să fabrici nimic? Cei de la „Ambulanța pentru Monumente” au cerut ajutorul comunității și i-au rugat pe oamenii care aveau țigle istorice în curte să le doneze.
Răspunsul a fost copleșitor. „Am specificat că luăm doar țigla care e dată deja jos și care e stivuită în curți. Și așa am și procedat, deși au fost oameni care au vrut să ne dea țigla direct de pe acoperiș. Am spus nu, pentru că nu vrem să creăm un precedent și nu vrem să creăm o piață a țiglelor istorice. În proporție de 80%, am făcut rost de țigla de care aveam nevoie din donații. Și iată că o comunitate din Transilvania a reușit, împreună cu meșterii, voluntarii și sponsorii să salveze o clădire istorică”, povestește Eugen Vaida.
Odată terminată, intervenția de la Mănăstirea Ursulinelor a activat spațiul din punct de vedere cultural, iar în iunie vor fi organizate aici expoziții și tururi ghidate. Iar pilda țiglelor, pe care mulți le-ar fi aruncat din curte, le-a arătat oamenilor din comunitate adevărata valoare a obiectelor istorice. „Țiglele acestea se încadrează foarte frumos în peisajul natural, mai ales toamna. Francezii chiar cultivă mușchi pe țigle și le vând la un preț exorbitant, adică e o îmbătrânire artificială. Or, noi avem aceste țigle peste tot, nu trebuie să le îmbătrânim. Sigur, la un moment dat, se vor termina, există un stoc limitat de țiglă veche și trebuie găsită soluția confecționării unor țigle artizanale. Ceea ce am și făcut, am constituit două țiglării pe care le-am donat unui meșter și care produce și țiglă manuală, care îmbătrânește la fel de frumos care e făcută după aceeași tehnologie”, spune Eugen Vaida.
„Tratăm fiecare clădire ca pe un corp uman”
De luni încolo, voluntarii „Ambulanței pentru Monumente” vor începe reconstrucția unui pod vechi din Mărginimea Sibiului, o intervenție complexă, în timpul căreia schelele vor trebui montate chiar în apă. De-a lungul vremii, asociația a salvat și redat comunităților biserici și cule, case boierești și cabane din vârf de munte.
„Noi tratăm fiecare clădire ca pe un corp uman. De fapt, de acolo ne și luăm uneori principiile, din zona medicală. Încercăm ca materialele pe care le introducem să fie compatibile cu materialele istorice, iar intervenția să fie reversibilă, dacă generațiile viitoare vor decide că nu este corect ceea ce am făcut, spune Eugen Vaida.
„Se pot face lucruri mult mai faine în România decât în străinătate”
De cele mai multe ori, cei de la „Ambulanța pentru Monumente” sunt chemați să intervină de fiice și fii ai satelor care nu mai pot suporta să vadă cum un loc drag cade definitiv în ruină. Fiecare intervenție reprezintă un efort comun al comunității locale, care le oferă voluntarilor cazare și masă, al administrației locale și regionale, care pune la dispoziție materialele de construcție, și al asociației care se ocupă de partea de documentație și autorizare și care realizează efectiv lucrarea. Înainte să accepte o lucrare, aceștia analizează valoarea monumentului, starea lui de degradare, dar și dorința de implicare din comunitate. Pentru că nicio intervenție nu are drept scop doar repararea clădirii. Dincolo de punerea în siguranță a patrimoniului, „Ambulanța pentru Monumente” vrea să promoveze voluntariatul în mediul rural, să formeze specialiști și să cultive meșteșugurile locale.
Dorința de implicare a românilor a crescut spectaculos în ultima perioadă, spune Eugen Vaida. „Am avut o vizită a unor consilieri prezidențiali săptămâna trecută, care au vrut să înțeleagă și zona aceasta de ONG-uri și, mai în glumă, mai serios, le-am spus că nu există probleme, că se pot face lucruri mult mai faine în România decât în străinătate. Au rămas, cred, un pic surprinși, dar societatea este foarte pregătită în acest moment. Există o modă a donațiilor, există această atitudine: Vreau să fac ceva, vreau să contribui, să pun o cărămidă la reconstrucția acestei țări”, a văzut el.
1.000 de obiecte vechi salvate pe bicicletă
Nu s-ar fi așteptat ca lucrurile să evolueze astfel atunci când adolescent fiind, salva obiecte vechi de pe Valea Hârtibaciului. „Am găsit și cumpărat atunci foarte multe artefacte, cred că peste 1.000, aveam 16 ani. Țin minte că eu veneam pe bicicletă cu câte o ladă pictată sau cu un cuier sau cu o icoană pe sticlă sau chiar costume tradiționale, iar în sens opus mergeau tiruri întregi, încărcate cu mobilă din Transilvania, care luau drumul străinătății și nu știm ce s-a mai întâmplat cu ele. Din păcate, după anii ‘ 90, lumea a abandonat masiv aceste valori pe care le aveam în sate. Eu am încercat să salvez cât mai multe dintre ele”, își amintește Eugen Vaida. Acum lucrurile încep să se schimbe.
Semne bune: Să fim generoși ne face fericiți. Studiu
Generozitatea este o sursă fundamentală de fericire pentru oameni, arată un studiu publicat recent de o echipă de cercetători canadieni. Aceștia au analizat comportamentul unor copii care nu împliniseră încă doi ani și au observat că aceștia erau mai entuziasmați și râdeau mai mult atunci când ofereau o recompensă unei păpuși decât atunci când primeau ei înșiși sau când vedeau pe altcineva oferind o recompensă..
Miracolul de pe Everest
Un ghid nepalez în vârstă de 30 de ani a fost găsit în viață, joi, pe versanții celui mai înalt vârf din lume (8.849 m), la șase zile după ce a fost declarat dispărut și considerat mort. „A fost găsit în această dimineață în timp ce se târa spre tabăra de bază” de către o echipă a Comitetului de Control al Poluării Sagarmatha, grupul care se ocupă de eliminarea deșeurilor lăsate de alpiniști”, a declarat pentru AFP Pemba Sherpa, de la compania 8K Expeditions, responsabilă cu operațiunile de salvare.
Alpinist experimentat, Hillary Dawa Sherpa ajunsese pe 29 martie pe „Acoperișul lumii” în compania alpinistului britanic Chris Thrall. Colegul său îi pierduse urma a doua zi, în timp ce coborau de la tabăra 4 la tabăra 3.
Satul din mijlocul Bucureștiului
Elena Lucaci, o mamă din sectorul 1 al Capitalei, a creat împreună cu vecinii săi mai întâi o comunitate, iar mai apoi un ONG care a reușit să transforme zona în care trăiesc, scrie jurnalista Sela Nadoleanu în Totul despre Mame.
Astăzi, „Părinți de Cireșari” organizează evenimente pentru familii, festivaluri de cartier, excursii, petreceri, ieșiri la grătar și proiecte civice prin care încearcă să facă orașul mai sigur pentru copii. Au militat pentru redeschiderea Bazei Sportive Cireșarii, i-au învățat pe șoferii din mai multe sectoare să oprească motorul mașinii atunci când își așteaptă copiii să iasă de la școală ori grădiniță, au plantat copaci, au cerut marcaje pe trecerile de pietoni și au construit, în timp, o rețea de sprijin între părinții din cartier.
Cum să te simți mai bine, pornind de la un gest simplu
Într-unul dintre cele mai dificile momente din viața lui, jurnalistul și scriitorul de non-ficțiune Chris Jones a primit de la psihoterapeutul său următorul sfat: să meargă pe marginea șoselei și să adune gunoiul pe care îl întâlnea în cale. „La început, mă supăram că există gunoi: de ce aruncă oamenii gunoaie din mașini? Dar apoi am simțit: «ei bine, cel puțin eu fac ceva în privința asta»”, mi-a povestit Chris Jones într-un interviu pentru publicul HotNews.
„Am început să acționez pe baza sperenței, gândindu-mă că pot face o mică bucată de pământ un pic mai bună decât era. Iar apoi acel sentiment se construiește de la sine. Este ca un uragan, care începe să devină din ce în ce mai puternic. Nu sunt atât de naiv încât să cred că nu voi mai avea niciodată momente grele în viață. Dar cred că acum sunt mai bine pregătit să trec prin ele decât eram înainte, deoarece am încorporat această atitudine că lucrurile se vor îmbunătăți. Știu că lucrurile se vor îmbunătăți”. Următoarea sa carte, „Legs Hearts Minds: Loss and Its Remedies”, care explorează puterea vindecătoare a fotbalului, va fi publicată luna aceasta la Penguin Random House.
Rămâneți cu bine! Să ne bucurăm de cel mai mare noroc pe care îl avem
Am citit astăzi un eseu foarte frumos scris de fizicianul, scriitorul și profesorul Alan Lightman în „The Atlantic”. „A fi în viață este cel mai extraordinar noroc pe care îl vom experimenta vreodată. Cu toate acestea, este cel mai ușor de trecut cu vederea, de luat ca de la sine înțeles. Ne trezim dimineața, ne bem cafeaua, facem micul dejun, trimitem copiii la școală, mergem la serviciu, ne urmăm rutinele, ne îngrijorăm de termene limită, bifăm sarcini de pe listă. Și uităm că sub toate acestea se află ceva profund rar: existența însăși. Faptul simplu că suntem aici, conștienți și lucizi, este atât de improbabil încât se învecinează cu miracolul. Pentru că trăim acest miracol în fiecare zi, îl tratăm ca pe ceva obișnuit, chiar garantat, în mare parte neobservat. Amânăm bucuria, presupunând că va exista mereu mai mult timp. Nu vedem frumusețea în momentele mici”, scrie Lightman, care crede că recunoștința ar trebui să înlocuiască sentimentul că totul ni se cuvine. „Recunoștință nu doar pentru marele meu noroc într-un lanț lung de coincidențe, ci și recunoștință față de oamenii care m-au ajutat de-a lungul drumului.”
Pe vineri,
Raluca
