De fiecare data cand apare un articol negativ la adresa Politiei, sefii fac tot posibilul sa dezminta si sa puna institutia intr-o lumina favorabila. Dovada ca la Politie lucrurile nu merg ca pe roate, va prezentam o scrisoare si cateva fotografii pe care le-am primit chiar de la un om al legii, a carui identitate, din motive lesne de inteles, nu o vom dezvalui.
Politistii ar trebui sa fie primii care respecta legea. In Ploiesti, cel putin din punct de vedere al respectarii legislatiei rutiere, lucrurile nu stau deloc asa. Nu o spunem noi, ci chiar un coleg de breasla al politistilor, care ne-a transmis o scrisoare pe care o publicam integral insotita de fotografii elocvente pentru incalcarea legii. Pe scurt, orice sofer care parcheaza pe strada Vasile Lupu este amendat pentru ca acesta incurca circulatia masinilor de interventie. Nu acelasi lucru se intampla insa atunci cand la volan se afla copiii sefilor din Politia prahoveana. Este cazul fiului adjunctului IJP Prahova, Ionel Trandafirescu sau chiar a fiului sefului IJP Prahova, Iulian Bach. Dupa cum se poate vedea din fotografiile alaturate, acestia au parcat in zone interzise, chiar sub ochii parintilor cu functii inalte de conducere in Politie. In sfera protejatilor politistilor de la rutiera mai intra si oameni de afaceri importanti, patroni ai unor firme de distributie sau materiale de constructii. In scrisoarea politistului indignat, pe care o puteti citi mai jos, se mai arata ca o firma care nu este autorizata sa ridice masini parcate ilegal de catre Primaria Ploiesti opereaza pe strada Vasile Lupu, ocolind, evident, masinile beizadelelor politistilor. Alte comentarii sunt de prisos.
Domnule Catalin Stavri Va relatez o situatie care persista de mai mult timp si pe care dvs. a-ti semnalat-o in ziarul „Monitorul de Prahova” in vara anului trecut. Din pacate cei implicati la vremea respectiva continua sa faca abuzuri sub protectia unor sefi ai Politiei judetene. Este vorba despre firma SC. Strand Autoserv SRL, al carei patron este un personaj controversat: Petre Ilarion, zis „Bebe”. Este de notorietate asa zisa prietenie a acestuia cu mai multi politisti de la rutiera si in special cu seful Biroului Politiei Rutiere (pe Ploiesti), comisarul Crivat. Comisarul Crivat a fost insarcinat de seful politiei – comisarul Bach sa sanctioneze si sa dispuna ridicarea autoturismelor oprite pe strada Vasile Lupu. Pana aici nimic anormal, numai ca in continuare va voi arata in ce mod cei pusi sa respecte legea, o incalca cu nerusinare, facand tot felul de abuzuri. Societatea Strand Autoserv a functionat si functioneaza in continuare fara a avea incheiat un contract de furnizare servicii cu ADPP pentru ridicarea autoturismelor oprite neregulamentar in Ploiesti. Mai mult decat atat, nu are asigurare pentru despagubirea celor ce le-au fost avariate autoturismele in timpul ridicarii. Acum cateva zile comisarul Bach a dat din nou dispozitie celor de la politia rutiera sa ridice masinile oprite pe Vasile Lupu. Ca si in celelalte cazuri, „Bebe” spune ca fost sunat personal de sefii politiei care i-au cerut pe raspunderea lor sa ridice masinile. Situatia a nemultumit si locatarii de pe respectiva strada dar si pe politistii care lucreaza la IPJ Prahova, care se plang de ani de zile ca nu au loc de parcare pentru masinile personale. De fiecare data cand angajatii lui „Bebe” ajung pe aceasta strada se creeaza conflicte intre acestia, politistii de la rutiera si cetatenii proprietari de autovehicule. V-am semnalat aceasta situatie in speranta ca poate prin aparitia in presa a acestor aspecte, lucrurile vor reveni la normal. Va atasez mai multe fotografii reprezentand modul in care au fost parcate pe strada Vasile Lupu, in fata sediului Politiei autoturismele unor cadre de la politia rutiera, ale unor prieteni ai acestora dar si ale copiilor sefilor din politie.
Masina sefului Politiei Rutiere, parcata pe trecere de pietoni Masina sefului Politiei Rutiere, Costin Tatuc, a fost surprinsa parcata chiar pe trecerea de pietoni. Nu stim daca la volan s-a aflat politistul respectiv, insa nu credem ca acesta ar fi fost amendat pentru incalcarea regulilor de circulatie.
Catalin STAVRI
Publicat in editia din data de: 12-10-2007
www.monitorulph.ro