Norvegia si Suedia isi depun candidatura comuna pentru Euro-2016

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Norvegia si Suedia au anuntat, joi, ca isi depun candidatura comuna pentru organizarea Campionatului European din 2016, competitie dorita si de Franta.

„Federatia suedeza si cea norvegiana doresc sa organizeze, in comun, Euro 2016. Am putea pregati o adevarata sarbatoare populara, cu o unda de soc in intreaga societate”, a declarat presedintele forului norvegian, Sondre Kafjord.

De la infiintarea sa in anul 1960, Campionatul European nu a fost organizat decat o singura data in nordul continentului, in Suedia, in 1992. Turneul final cuprindea atunci doar opt echipe, fata de 24, cate sunt prevazute pentru 2016.

„Norvegia si Suedia nu pot organiza separat, in zilele noastre, aceasta competitie. Este, deci, firesc sa cooperam”, a spus si presedintele federatiei suedeze, Lars-Aake Lagrell.

In conditiile maririi numarului de selectionate participante si conform actualelor exigente ale UEFA, cele doua tari scandinave au posibilitati limitate de a gazdui partide pe stadioanele lor actuale, de capacitati modeste.

Secretarul general al federatiei norvegiene, Karen Espelund, a subliniat ca trebuie pus accent pe marirea capacitatii arenelor existente. „UEFA cere doua stadioane de minimum 50.000 de locuri, trei de cel putin 40.000 si alte patru de 30.000 de locuri”, a explicat norvegianca.

Ţarile candidate trebuie sa trimita scrisorile lor de intentie la UEFA pana la data de 9 martie, iar depunerea dosarelor este prevazuta pana la 15 februarie 2010.

La 13 februarie, Franta si-a anuntat si ea, oficial, intentia de a organiza Euro 2016.

spot_img