10 ani de la moartea printesei Diana. Slujba de comemorare la Londra

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Familia fostei printese Diana si admiratorii ei participa vineri la comemorarea a 10 ani de la moartea acesteia, in urma unui accident de masina la Paris.

Circa 500 de invitati vor asista, incepand cu orele pranzului, la un serviciu religios in capela Royal Military, din Londra. Intre cei prezenti vor fi fratele si surorile Dianei, Elton John, regina Elisabeta, printul Charles si cei doi fii William si Harry.

Actuala sotie a printului Charles a renuntat sa participe la slujba, la cateva zile dupa ce presa a criticat eventuala ei prezenta acolo.

Evenimentul este unul privat, transmis totusi de canalele de televiziune britanice BBC et ITV, dar nu va putea fi vazut pe vreun ecran gigant in afara capelei.

Se asteapta ca numerosi fani sa se adune in fata palatului Kensington, resedinta printesei Diana timp de 15 ani, dupa casatoria cu mostenitorul coroanei britanice. Buchete de flori, fotografii si mesaje pentru Diana au fost depuse inca de joi in fata palatului.

Miliardarul egiptean Mohamed Al-Fayed, tatal lui Dodi, decedat si el impreuna cu Diana, va propune un moment de reculegere in marele sau magazin de lux din Londra, Harrods. Deja cateva sute de semnaturi s-au strans in cartea de condoleante deschisa la magazin.

Diana, de 36 ani si logodnicul ei Dodi al-Fayed, de 42 de ani, si-au pierdut viata in 31 august 1997, in tunelul Alma din Paris dupa ce masina in care se aflau, urmarita de paparazzi, s-a izbit puternic de un pilon al tunelului.

Anchetatorii francezi au concluzionat ca soferul a pierdut controlul volanului pentru ca era sub influenta bauturilor alcoolice si pentru ca avea viteza prea mare.

spot_img