Romtelecom – pe profit dar numarul liniilor de telefonie fixa a scazut

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Romtelecom a obtinut, in prima jumatate a acestui an, un profit net de 21,2 milioane euro, in crestere cu 45,2% fata de aceeasi perioada a anului trecut, insa numarul de linii de telefonie fixa a scazut cu 18,1% pana la peste 3,08 milioane de linii, se arata in raportul financiar al grupului elen OTE, actionarul majoritar al operatorului roman de telefonie fixa.

Veniturile Romtelecom au avut un usor declin de 0,1%, pana la 439,4 milioane de euro, insa profitul operational a scazut cu 20,6%.

In primele sase luni ale acestui an, profitul net al Romtelecom a avansat cu 45,2% fata de aceeasi perioada a anului trecut pana la valoarea de 21,2 milioane euro, in timp ce, in aceeasi perioada a anului trecut profitul net al companiei s-a cifrat la valoarea de 14,6 milioane euro.

In trimestrul doi din acest an, Romtelecom a inregistrat un profit net de 1,4 milioane euro, dupa ce in acelasi trimestru al anului trecut raportase o pierdere neta de 4,2 milioane euro. Veniturile companiei au stagnat, avand doar o usoara scadere de 0,1% pana la 439,4 milioane euro, dar profitul operational a scazut cu 20,6% pana la nivelul de 25,8 milioane euro.

In aceeasi perioada a anului trecut, valoarea profitului operational a fost de 32,5 milioane euro.

Tot in scadere este si numarul liniilor de telefonie fixa (-18,1%) numarul acestora diminuandu-se de la peste 3,77 milioane in primul semestru al anului trecut la 3,08 milioane in prima jumatate a acestui an. Situatia a fost cauzata de cresterea penetrarii telefoniei mobile si a concurentei operatorilor alternative de telefonie fixa.

Conform comunicatului grupului elen, reducerea veniturilor din serviciile de telefonie fixa a fost compensata de veniturile generate de serviciile de broadband, TV si transfer de date. Si veniturile din interconectare au scazut in perioada mentionata cu 4% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

In trimestrul doi al acestui an, serviciile de date (ADSL, VPN, alte servicii de banda larga) au inregistrat o triplare comparativ cu acelasi trimestru al anului trecut. La sfarsitul trimestrului mentionat numarul clientilor ADSL a ajuns la 176.000, fiind atrasi inca 39.000 de clienti.

Serviciul de televiziune prin satelit Dolce a atras inca 68.000 de clienti in trimestrul doi al acestui an, numarul abonatilor ajungand pana la 232.000 clienti. Numarul angajatilor Romtelecom a scazut comparativ cu sfarsitul lunii decembrie a anului trecut, pana la 12.242 angajati.

Amintim ca anul trecut, atat veniturile cat si profitul net al Romtelecom au fost in scadere. Veniturile inregistrate in 2006 au fost de 894,8 milioane euro, cu 3,8% mai mici decat in 2005, iar profitul net a atins valoarea de 55,2 milioane euro, in scadere fata de 84,9 milioane euro, valoare inregistrata in anul anterior.

Romtelecom este cel mai mare operator de telefonie fixa din Romania, grupul elen OTE fiind actionarul majoritar cu 54,1% din actiunile companiei, statul roman controland restul actiunilor.

spot_imgspot_img