Opt actuale si foste membre ale fortelor armate americane au depus marti plangeri in justitie, acuzand ca au fost violate, agresate sau hartuite sexual in timpul serviciului militar si ca au facut obiectul unor actiuni de razbunare in urma raportarii acestor infractiuni si abuzuri, relateaza CNN.
Intre parati se afla actuali si fosti oficiali de rang inalt din cadrul Apararii si Marinei (US Navy) si comandanti din cadrul Corpul Puscasilor Marini (Marine Corps).
„Desi reprezentantii paratilor au declarat in audieri in Congres si in alte locuri ca au o „toleranta zero”? fata de viol si agresiuni sexuale, comportamentul lor si faptele demonstreaza opusul. Ei au o toleranta ridicata fata de pradatorii sexuali din randul lor si „zero toleranta” fata de cei care raporteaza violuri, agresiuni si hartuiri sexuale”, se arata in plangerea depusa la U.S. District Court in Washington.
„Ei te urasc pentru ca te aperi”
Plangerea prezinta un model de abuz si descrie, in detaliu, presupusele experiente ale celor opt femei, intre care doua fosti ofiteri Marine Corps, una in serviciul Marinei, o fosta membra a Marine Corps si patru foste membre US Navy. „Abia dupa ce spui „stii, nu sunt interesata, mi-ar placea mai degraba sa fim prieteni” devii o tinta. Ei te urasc pentru ca te aperi”, a declarat Elle Helmer, fost ofiter, marti seara. Potrivit plangerii, Helmer a fost violata de superiorul ei in biroul acestuia, in martie 2006.
Violata de un ofiter si de prietenii civili
Lui Helmer i s-a alaturat Ariana Klay, alt fost ofiter Marine Corps care a servit in teatrul din Irak in 2008 si 2009. In 2010, Klay a fost „violata in grup” de un ofiter de rang inalt si un prieten civil al acestuia chiar in locuinta femeii din Washington, se arata in plangere, care adauga ca ofiterul acuzat a amenintat-o cu moartea. Dupa ce a raportat violurile, ofiterul respectiv a fost condamnat de un tribunal militar la 45 de zile de …





