Specialistii in fizica nucleara din Franta au pus la punct o tehnica pentru autentificarea marilor marci de vin prin supunerea sticlelor in care este imbuteliata bautura la actiunea fasciculelor de ioni dintr-un accelerator de particule.
„Analiza cu ajutorul fasciculelor de ioni indica varsta vinului prin datarea continutului”, informeaza Centrul national de cercetari stiintifice din Franta (CNRS).
In mod traditional, pentru identificarea vinului se foloseste tehnica de masurare a nivelului de radioactivitate a izotopului de Cesiu-137, care nu permitea datarea bauturilor fabricate inainte de 1950.
Noul procedeu permite verificarea nu numai a varstei vinului, dar si a provenientei acestuia, deci identificarea marcii.
Tehnica se aseamana cu semnatura unui pictor pe tabloul unui maestru, autentificarea putand fi realizata fara deschiderea sticlei.
Procedeul se bazeaza pe studiul razelor X emise de sticlele plasate sub fasciculul de ioni din acceleratorul Aifira, situat in regiunea Aquitaine (sud-vestul Frantei).
Cercetarile s-au efectuat in cadrul unui contract intre Arcane, departament din cadrul Centrului de studii nucleare din Bordeaux Gradignan, si o societate londoneza specializata in comertul international cu vinuri celebre, The Antique Wine Company.
Contractul prevede analizarea a aproximativ 160 de sticle, pana la crearea, in noiembrie, a unui serviciu comercial de expertiza, parte a unei societati independente din Franta, Vincert SARL.
Acceleratorul de particule este un dispozitiv folosit pentru a accelera particule elementare, in general doar pe cele care poarta sarcina electrica.
Accelerarea se face folosind un camp electric.