BNR vede foc acolo unde nu e nicio urma de fum, in timp ce Guvernul „incendiaza” fara sa fie deranjat de nimeni planurile bancilor de a da bani populatiei si firmelor. Singurii arsi la buzunar: cetateanul roman si patronul roman.
Unul dintre oficialii BNR a avertizat cu privire la riscul unui nou „boom al creditarii” in cazul populatiei, in timp ce un alt vicepresedinte BNR spune ca riscurile cele mai mari vin dinspre firmele mici si mijlocii care iau bani de la banci.
Nimeni din BNR nu vorbeste despre statul care ia bani pe banda rulanta de la banci si le asigura acestora un business confortabil, situatie care le permite bancherilor sa pastreze dobanzi mari la creditele pentru populatie si firme.
Datele despre ritmul creditarii publicate chiar miercuri, 23 septembrie, de BNR arata cu totul altceva: doar statul se imprumuta „in draci” de la banci, in contul contribuabililor romani care platesc datoria publica, in timp ce creditul dat populatiei si firmelor stagneaza!
Mai precis, creditul neguvernamental, luat de populatie si firme (in lei si valuta, cumulat), a crescut cu 0,2% in ultimul an, in intervalul august 2014 – august 2015.
„La 31 august 2015, creditul neguvernamental a inregistrat o crestere de 0,2 la suta (2,1 la suta in termeni reali) fata de 31 august 2014, pe seama majorarii cu 15,0 la suta a componentei in lei (17,2 la suta in termeni reali) si a diminuarii cu 10,9 la suta a componentei in valuta exprimata in lei (exprimat in euro, creditul in valuta s-a redus cu 11,3 la suta)”, se arata in comunicatul BNR.
In schimb, creditul guvernamental isi continua mersul galopant in materie de creditare:?creditul guvernamental a inregistrat o crestere de 7,7 la suta (9,7 la suta in termeni reali) fata de 31 august 2014. Doar in ultima luna cresterea soldului este de 1,3%.
Creditul guvernamental include creditul acordat administratiilor publice (administratia centrala, administratiile locale, administratiile sistemelor de asigurari sociale), in suma de 9,8 miliarde (soldul la 31 august 2015), precum si titlurile de natura datoriei emise de aceste sectoare institutionale in suma …





