Adriana Saftoiu: Cu Elena Udrea am avut mai multe ciocniri si schimburi de replici taioase

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Fostul consilier prezidential a tinut sa dezminta una dintre cele mai sonore legende ce au circulat in zona Palatului Cotroceni, in timpul mandatului actualului sef de stat, aceea ca s-ar fi batut cu Elena Udrea.

De mai bine de doi ani, in mediile politice si gazetaresti autohtone se vehiculeaza o poveste incendiara, conform careia, intre Adriana Saftoiu si fosta sefa a cancelariei prezidentiale, Elena Udrea, ar fi izbucnit, la un moment dat, o paruiala zdravana pe holurile Cotrocenilor, cele doua doamne neputand fi despartite decat de interventia sepepistilor. Potrivit „Cancan”, informatia a fost adusa din nou in atentia media, zilele trecute, de catre Cornel Ivanciuc, fostul sef al departamentului de investigatii al „Academiei Catavencu”.

Conform spuselor lui Ivanciuc, satula sa o tot vada pe Udrea iesind pe ascuns din cabinetul presedintelui Basescu, Saftoiu „n-a mai suportat si s-a suit cu picioarele pe ea si a jucat-o o jumatate de ceas, pana ce a trebuit sa le desparta trupele de descurajare ale SPP”. In replica, fostul consilier prezidential, a dezmintit, dar numai partial, informatia: „Nu m-am batut cu Elena Udrea, nu e stilul meu, dar este adevarat ca am avut in mai multe randuri anumite ciocniri, unele schimburi de replici extrem de taioase”.

In urma cu doua zile, Udrea a atacat-o pe Adriana Saftoiu, sustinand ca aceasta incearca sa isi faca imagine pe seama ei prin uneltiri de presa, acreditand ideea ca a fost trimisa sa candideze la Urlati, in acelasi colegiu cu ea: „Fara sa fiu specialista in strategii electorale, stiu un lucru simplu: atunci cand vrei sa cresti notorietatea unui candidat il legi de situatii sau persoane care deja au o mare notorietate. Ce poate fi mai atractiv in sensul acesta decat sa creezi aparenta unei viitoare competitii, cu accente conflictuale, intre doua femei?”, a scris Udrea pe blogul propriu.
Adriana Saftoiu, cel mai apropiat colaborator al lui Traian Basescu vreme de mai bine de sapte ani, a decis sa renunte la postul de consilier prezidential, incepand cu 1 aprilie anul acesta. „Motivele sunt personale si nu au nici o legatura cu mail-uri, mesaje, interceptari”, a declarat la vremea respectiva fostul consilier prezidential, referindu-se la speculatiile din presa potrivit carora la Traian Basescu ar fi ajuns un e-mail al Adrianei Saftoiu catre secretarul general al PD, Vasile Blaga, legat de Elena Udrea. Surse apropiate Partidului Democrat au sustinut, la acel moment, ca demisia purtatorului de cuvant al Presedintiei reprezinta o victorie a Elenei Udrea, care a incercat si cand era sefa de Cabinet a presedintelui, si dupa plecarea sa, sa fie principalul sfatuitor al lui Traian Basescu.

spot_imgspot_img