Alina Gorghiu, femeilor din PNL: Imi pare rau ca nu sunteti mai indraznete. De misoginism e plina politica

de Departamentul Politic – Mediafax Publicat la: 05.09.2015 16:28 Ultima actualizare: 05.09.2015 16:29

Copresedintele PNL Alina Gorghiu le-a reprosat femeilor din partid ca nu au fost indraznete si foarte putine si-au depus candidatura in competitia interna pentru alegerile locale, adaugand ca nu pot schimba lucrurile decat concurand, altfel, politica este plina de misoginism.

Gorghiu a spus sambata, la scoala de vara a Organizatiei de Femei a PNL, ca desi dinamica politica se schimba, femeile intarzie sa-si faca aparitia in administratie, in diverse functii, precizand ca s-a uitat peste candidaturile pentru alegerile locale si trebuie sa marturiseasca, cu tristete, ca se astepta ca femeile sa fie mai indraznete.
“Niciodata fara o competitie nu o sa poti obtine o functie, niciodata intr-o cursa nu poti sa speri sa obtii ceva. Imi pare rau ca sunteti pe degete numarate femeile care indrazniti sa intrati in aceasta competitie, intr-un joc care de multe ori se suprapune peste ferma animalelor. Daca clamam functii fara sa ne inscriem in competitii gresim”, a afirmat Gorghiu, afirmand ca nu vede in sala suficienta “pasiune” si “convingere” din partea colegelor sale.

Gorghiu le-a mai reomandat colegelor de partid sa trateze cu calm “dispretul, marlania si misioginismul”.
“Nu o sa schimbam perceptia despre femeia in politica daca nu o sa ne consideram parteneri egali. De misoginism este plina politica, societatea romaneasca si avem exemple printre noi, in PNL, de misogini slava cerului. Nu cred ca aveti emotii ca va uitati in stanga, in dreapta si sa ratati vreun barbat care sa se uite inspre noi de sus in jos, nu, o sa gasiti peste tot. Antidotul il stiti, nu este replica acida, este calmul. Intotdeauna raspunsul la dispret, misoginism, marlanie in politica este calmul. Am patit-o de prea multe ori si am cazut in capcana replicilor de prea multe ori. Sfatul meu este sa priviti cu calm, cu intelegere si sa mergeti mai departe si veti avea succes”, a spus copresedintele PNL.
In context, ea l-a ironizat pe premierul Victor Ponta pentru reactiile fata de apelurile sale repetate de a demisiona de la Guvern, adaugand ca acesta este “asa de suparat”.
“Am sa-i cer demisia lui Ponta si de la dumneavoastra. Mai este cineva alaturi de mine? (aplauze in sala). Toata lumea… Este asa de suparat pe mine ca ii cer demisia incat arunca cu venin pe pagina de Facebook (…) Ii adresez prin intermediul presei …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *