Antonescu va participa alaturi de Geoana la mitinguri electorale

Antonescu va participa alaturi de Geoana la mitinguri electorale

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat miercuri ca se va implica in mod direct in campania electorala a lui Mircea Geoana pentru turul doi al prezidentialelor, participand la mitinguri si fiind inclus pe afisele electorale.
Antonescu a fost intrebat daca va avea afise comune cu Geoana si daca va lua parte la mitingurile acestuia, el raspunzand afirmativ. “L-am anuntat pe domnul Traian Basescu de ieri ca, daca m-a chemat in campanie, vin in campanie. Si cand fac campanie, fac campanie cu toate puterile”, a declarat Antonescu, potrivit NewsIn.
PSD si PNL au semnat miercuri un Acord politic pentru sustinerea lui Mircea Geoana in turul II si de colaborare la guvernare, cu Klaus Johannis prim-ministru. “Acordul pentru iesirea Romaniei din criza”, cum se numeste documentul semnat de Mircea Geoana si Crin Antonescu mentioneaza opt “principii care stau la baza guvernarii comune”; “reducerea fiscalitatii ca motor al dezvoltarii economiei; o guvernare in folosul tuturor romanilor printr-o distribuire echitabila a resurselor rezultate in urma dezvoltarii economice; transparenta si eficienta in cheltuirea banului public; respectarea efectiva a drepturilor si libertatilor individuale (dreptul la initiativa economica, dreptul la sanatate, dreptul la educatie, la protectie sociala, la un mediu sanatos); respectarea prevederilor Pactului pentru Justitie; descentralizarea si depolitizarea administratiei publice; sprijinirea categoriilor sociale defavorizate (a familiilor tinere, a pensionarilor si a celor cu venituri mici); modernizarea agriculturii si a satului romanesc”.
Cele doua formatiuni semnatare ale acordului au enumerat si cinci obiective comune pe care si le asuma: “scoaterea Romaniei din criza economica, politica si morala; refacerea solidaritatii si increderii intre romani; asigurarea unei guvernari care sa determine o dezvoltare echilibrata a Romaniei; refacerea prestigiului international al Romaniei si promovarea unei politici externe in beneficiul romanilor; reluarea dialogului si cooperarii intre puterile statului, intre Guvern si partenerii sociali”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *