Atacul sinucigas de la o biserica din Cairo a fost revendicat de gruparea Stat Islamic

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Atacul sinucigas care a vizat, duminica, o biserica din Cairo, in urma caruia au murit 25 de morti, a fost revendicat, marti, de gruparea jihadista Stat Islamic, informeaza AFP, citat de Agerpres.
Astfel, jihadistii au precizat, intr-un comunicat de presa, ca un kamikaze a declansat centura exploziva in mijlocul credinciosilor. Acesta ar fi fost Abou Abdallah al-Masri, un cetatean egiptean. Numele prezentat de SI difera de cel anuntat luni de autoritatile egiptene.
Potrivit Reuters, autoritatile nu au clarificat situatia.
Ministerul de Interne egiptean i-a acuzat, luni, pe conducatorii Fratilor musulmani stabiliti in Qatar ca i-ar fi antrenat si finantat pe autorii atentatului impotriva unei biserici din Cairo, soldat cu 25 de morti, relateaza AFP. Fratii musulmani au negat orice implicare in acest atentat comis duminica in biserica Sf. Petru si Pavel, aflata langa catedrala ortodoxa copta Sf.Marc, sediul papei Tawadros al II-lea.
„Autorul sau este Mahmoud Shafiq Mohamed Mostafa, 22 de ani, care a detonat o centura exploziva aflata asupra sa”, a afirmat luni presedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi.
El fusese arestat in 2014, in timp ce asigura securitatea convoaielor Fratilor Musulmani si fusese repus in libertate in acelasi an, potrivit comunicatului Ministerului de Interne. Ulterior, acesta incepuse sa fie cautat in cadrul altor doua dosare, datand din 2015, si in legatura cu grupari fundamentaliste musulmane, a indicat aceeasi sursa.
Testul ADN realizat pe parti ale corpului atentatorului sinucigas a permis identificarea lui, a afirmat ministerul. …

spot_imgspot_img