Cand aud de controale de la Fisc, oamenii de afaceri fie simt un fior rece de spaima, fie se enerveaza. „Daca vorbim de inspectii fiscale, imi vin in cap ultimii zece ani, cu toti nervii, cu toate procesele si simt nevoia sa iau un Emetiral”, spune Dragos Anastasiu, CEO Eurolines.
Reactia sa nu este o exceptie -? in acelasi fel privesc relatia cu „portareii”cei mai multi antreprenori. Desi Fiscul nu poate fi agreabil nici daca ar vrea – oricum prin fisa postului are indatoriri detestabile – totusi reputatia? pe care si-a cladit-o in cei zece ani de existenta este foarte controversata. Si, evident, nu contesta nimeni rolul sau de a colecta si iar de a colecta, ci modul in care o face.
Curtea de Conturi vede deficiente
Intrebarea legitima care ii macina pe oamenii de afaceri este cum alege Fiscul companiile pe care le controleaza.
Cand primesc cate un control pe an, in vreme ce altii nu sunt deranjati cate un deceniu, se uita in lege, vorbesc cu avocatii sau contabilii si, pana la urma, se resemneaza ca asa se invarte roata in Romania.
Chestionati, functionarii arata spre lege si, ce e drept, legea nu e stramba, dar nu e nici clara, deschizand larg calea interpretarilor si abuzurilor.
Iar atunci cand insasi Curtea de Conturi, care nu exceleaza prin severitate, admite, in cel mai recent raport, ca nu exista reguli unice de control pentru toti contribuabilii si ca exista deficiente in selectia acestora in programele de control este cat se poate de clar ca Agentia Nationala de Administrare Fiscala mai are multe de reformat.
In Codul de procedura fiscala se arata ca inspectiile fiscale se fac in baza analizei de risc. Detaliile privind criteriile pe baza carora se analizeaza riscul lipsesc. Tot Curtea de Conturi constata ca „nu a fost elaborata si aprobata o procedura privind modul de stabilire a esantionului in cadrul inspectiilor”.
Descifrand limba de lemn a Curtii, concluzia este: controalele se fac aleatoriu, dupa cum cred de cuviinta functionarii sau sefii lor.
Recomandarile Curtii de Conturi sunt blande avand in vedere efectele comportamentului ANAF asupra mediului de afaceri. O administratie moderna inseamna, in primul rand, transparenta.
„Selectarea contribuabililor este atributul exclusiv al autoritatilor fiscale, legea interzicand in mod expres contribuabilului sa conteste procedura de selectare. Desi legea mentioneaza ca ar trebui efectuata o analiza de risc preliminara, nu exista criterii clare si transparente”, explica Sorin Istrate, managing partner Contexpert …





