BAC 2012 – Ioan Mang, noua propunere pentru Educatie, IMPOTRIVA CAMERELOR VIDEO de la Bacalaureat

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

STEFAN MICSIK / MEDIAFAX FOTO
mai e puti timp pana la examenul de BAC 2012 si toate privirile sunt indreptate spre noul ministru al Educatiei, dupa inlocuirea Corinei Dumitrescu. Ioan Mang, noua propunere a lui Victor Ponta pentru portofoliul de la Educatie, este impotriva camerelor de supraveghere de la BAC, potrivit unei declaratii facute de acesta in cadrul unei conferinte de presa in iulie 2011, scrie Oradea Press.
Ioan Mang, actual senator si vicepresedinte al organizatiei PSD Bihor, afirma ca masurile luate de Daniel Funeriu, ministrul Educatiei la acea vreme, au fost luate pentru satisfacerea orgoliului politic al acestuia, cu pretul sacrificarii unei intregi generatii.
„Adoptand un ton triumfalist, el incearca sa-si faca un titlu de glorie din performanta scolara redusa, improscand cu noroi atat cadrele didactice, cat si elevii care au sustinut examenul”, sustinea Ioan Mang, cel care acum este propus pentru conducerea Ministerului Educatiei.
„Ministrul Funeriu reuseste astfel performanta politica de a ramane printre favoritii liderului-suprem de la Cotroceni, chiar daca pentru aceasta a trebuit sa sacrifice zeci de mii de elevi si sa arunce in pragul haosului intregul sistemul de invatamant”, a mai spus Ioan Mang despre masurile luate de Daniel Funeriu.
Potrivit aceleiasi surse, Ioan Mang considera ca restrictiile impuse de Funeriu pentru examenul de Bacalaureat, printre care se numara si camerele de supraveghere in sali sau eliminarea punctajelor partiale din baremele de corectare, l-au ajutat pe fostul ministru sa-si atinga …

spot_img