La 19 ani, Andrei Valentin, baiatul lui Adriean Videanu, ministrul economiei, are o sora, Diana Alexandra (17 ani), si tot ce si-ar putea dori de la viata. Dar mai ales o familie cu dare de mana, dispusa intotdeauna sa-i sustina setea nepotolita de distractie. Dupa ce a studiat pe bani grei in Elvetia, odrasla fostului primar al Capitalei a ajuns acum in America, fiind inscris la prestigioasa Universitate „George Washington”. Şi totusi, Andrei Videanu isi face timp si de petreceri. Noptile pierdute cu fete prin baruri, sampania si trabucurile consumate sunt doar cateva repere ale modului in care baiatul lui Videanu isi petrece orele ramase libere intre cele de studiu.
30.000 de euro a platit anual Adriean Videanu pentru ca fiul sau, Andrei (19 ani), sa duca la bun sfarsit cursurile Institutului „Le Rosey”, de langa Geneva (Elvetia). Vara trecuta, dupa absolvire, Andrei a intrat la Universitatea „George Washington” din SUA, un nou motiv de cheltuiala pentru tatal sau, care va trebui sa achite peste 200.000 de dolari pentru ca fiul sa termine Facultatea de Economie, la care s-a inscris. Cam atat despre studiile lui Andrei, pentru ca partea care urmeaza, distractia adica, este mult mai consistenta. Şi, probabil, mai costisitoare. Conform unor fotografii publicate chiar de baiatul lui Videanu pe un site de socializare, acesta este sufletul petrecerilor la care participa frecvent.
La majorat, anul trecut, Andrei Videanu a primit cadou din partea parintilor un Volkswagen Touareg in valoare de 75.000 de euro. Chefurile cu colegii, desfasurate in perioada in care invata in Elvetia, sunt de neuitat pentru Andrei, care se distra copios in compania animatoarelor, fuma trabuc dupa trabuc, consuma sampanie, tragea din narghilea si dansa cu foc, afisand mina unui tip de cursa lunga in domeniul distractiei. Nici in vacante, Videanu jr nu slabeste ritmul, colindand marea de la bordul unui yacht luxos.
Pe de alta parte, interesant este ca pasiunea pentru ceasuri a tatalui a fost mostenita si de fiu, care se afiseaza mereu cu asemenea accesorii scumpe.
Ministrul economiei, Adriean Videanu, e creditat cu o avere de 200-220 de milioane de euro in Top Capital al celor mai bogati 300 de romani. Cu toate acestea, in ultima declaratie de avere, depusa la inceputul acestui an, ministrul Videanu anunta ca are doar 20.000 de euro in depozite bancare, ca detine 1.800 de metri patrati de teren intravilan si doua apartamente. La veniturile realizate in anul fiscal 2008, Videanu si sotia sa, Miorita, au avut incasari de peste doua milioane de euro de la firmele unde sunt actionari, la care se adauga 100.000 de euro din salarii si chirii.





