Probabil mai panicat ca oricand, premierul Romaniei a dus lucrurile in acel punct in care manevrele politice imaginabile, cele ce i-au ramas la dispozitie, au devenit incompatibile cu democratia si normele statului de drept. Apare si un paradox: plecarea sa din fruntea Guvernului nu se va petrece usor, dar, foarte posibil, nici nu va mai intarzia prea mult.
Data fiind istoria stramba a PSD, zonele tulburi din propria-i tinerete politico-judiciara, dar si ambitiile-i usor de intuit ca sunt lipsite de acoperire in planul realitatii, Victor Ponta a comis in 2012 o impertinenta antologica, atunci cand, imbatat de preluarea-fulger a puterii si mizand totul pe toleranta concetatenilor sai, a anuntat ca va da Romaniei „cel mai cinstit Guvern”.
Ca lucrurile urmau a sta, de fapt, invers, asta a devenit limpede foarte rapid.
Poate ca timpul le-a mai tocit unora cojocul amintirilor, dar haideti sa nu uitam ca primul Guvern Ponta a inregistrat performanta rar intalnita de a pierde ministri chiar inainte ca respectivii sa fie numiti in acea calitate. Un paradox integral marca Ponta!
Au urmat scandaluri repetate, chiar si de plagiat (cazurile Mang si Ponta), si, practic, in fiecare dintre guvernarile Ponta care ne-au ametit in acesti ultimi trei ani s-au inregistrat demisii ce au avut la baza afaceri scandaloase ale unor subalterni.
De fiecare data, insa, Victor Ponta a continuat sa-si priveasca tara in ochi si sa o minta cu sfintenie. O data, inca o data, inca o data si tot asa… fara sa tresara.
Dupa fiecare esec rasunator a recidivat cu numirile controversate si, cu aleasa consecventa, a cules, anotimp dupa anotimp, roadele otravitoare ale unui stil de conducere castrat de standarde morale si profesionale.
Si lui Ponta, la fel ca mentorului penal Nastase, i s-a parut ca timpul nu se masoara altfel decat in termenii vesniciei, ca ulciuoru-i ciobit va merge de infinite ori la apa, ca nicio manevra discutabila ori de-a dreptul respingatoare nu va lasa vreodata urme.
Ei bine, uite ca legile firii au alta natura decat credea premierul cocotat pe vremelnicul val al reusitei prin impostura – totul lasa urme; si lucrul bine facut, si lucrul prost facut, si pornirile originate in reaua-credinta, si cele diametral opuse, si intentiile ascunse, si planurile facute la vedere.
Dupa caz, unele te ingroapa, celelalte te inalta.
Victor Ponta, seful Guvernului de la Bucuresti si tartorul de moment al celui mai corupt partid, a ajuns in pragul dificilei scadente.
Practic, la momentul la care vorbim, tanarul imbatranit in rele poate incepe sa duca mana spre toate buzunerele, caci momentul fatal al platii e la o aruncatura de bat.
Coruptia pe care a ocrotit-o in Guvern, coruptia pe care, de fapt, a promovat-o cu mana lui in Cabinetul pe care il conduce, in fine, coruptia de care sunt slabe sanse sa fi scapat el insusi nepatat s-a umflat atat de mult, incat a pogorat inevitabilul: l-a adus in situatia de a pune intr-un conflict ireconciliabil institutii cu institutii, dar si puterile separate ale statului de drept, una cu alta.
Nu in ultimul rand, l-a obligat sa izoleze Constitutia.
In linii mari, la cele de mai sus se reduce marele „Caz Sova”.
Conexiunile subterane ale premierului cu protagonistul principal al acestui scandal de coruptie la nivel inalt au expus atat de mult Romania, incat a-i tergiversa rezolvarea ar genera scenarii greu de anticipat si, oricum, efecte imposibil de tinut sub control.
Practic, dupa ce a parcat masina in zid, marja de manevra pe care Victor Ponta o mai are la dispozitie s-a restrans dramatic, demisia fiind tot ceea ce i-a mai ramas premierului.
Sigur ca – avand in vedere capacitatea lui Ponta de a merge inainte indiferent de costurile pe care le-ar suporta cei din jur si, totodata, avand in vedere ceea ce risca el personal, odata afacerea Sova detonata – a si crede ca premierul Ponta va demisiona suna la fel de realist ca afirmatia potrivit careia inorogul nu doar exista, dar se si trage din lipitan.
Prin atitudinea avuta in cazul Dan …
