Anul incepe cu o veste trista: a murit Lhasa de Sela, regina neincoronata a blues-ului fusion din ultimii ani.
Impresarul ei a anuntat in aceasta dimineata ca artista de numai 37 de ani a murit pe 1 ianuarie, in apartamentul ei din Montreal, rapusa de cancer la san. Lhasa de Sela a fost comparata, pentru sensibilitatea si profunzimea vocii ei, cu nume majore ale muzicii precum Billie Halliday, Jacques Brel sau Tom Waits.
Muzica artistei de origine mexicana este o combinatie originala si foarte personala, care imbina blues-ul cu fado, muzica latino sau muzica tiganeasca din Europa de Est. Lhasa de Sela a fost o singura data in Romania, a concertat la Sala Palatului, in aprilie 2005.





