„Alo, cat costa o sigla la voi?”
E dureros, dar cam asa pun problema majoritatea clientilor cand contacteaza o agentie de publicitate sau un freelancer pentru realizarea unui logo (si nu numai). Si nu e din vina lor! Pur si simplu la noi lipseste cultura de marketing, clientul nu e in niciun caz imbecil, ci doar nu a avut cine sa-l limpezeasca despre ce inseamna munca de creatie publicitara.
Stimate client, inainte de a intreba de pret, da-i un brief designerului sau agentiei. Da-le chiar la mai multi ar fi indicat. Explica-le ce vrei si asculta-i pe toti cu rabdare. Selecteaza apoi cativa care ti se par interesanti si stabileste apoi tu singur un pret dupa formula de mai jos. Poti sa ai surpriza neplacuta ca unii designeri care iti plac sa nu fie de acord cu pretul tau prea mic si sa se retraga. E normal, e sub demnitatea lor sa lucreze pe bugetul propus si prefera sa faca altceva in timpul asta. Nu te supara pe ei. In creatie pretul nu este un criteriu de selectie! Iti garantez ca daca vei tine mortis sa lucrezi cu un anumit designer ii vei plati pana la urma cat solicita.
Formula corecta de calcul pentru „Cat costa un logo”
Imagineaza-ti firma ta peste 10 ani. Daca o vezi mai mare, mai puternica, mai cunoscuta, cu o cifra de afaceri net superioara fata de cea de acum inseamna ca merita sa investesti intr-un logo, iar tu esti un manager luptator, vizionar si genul care reuseste. Acum imagineaza-ti ca cineva iti face o oferta (pe care n-o poti refuza) sa-i vinzi toata afacerea peste 10 ani. Din toata suma de vanzare, cat costa logo-ul? Cat crezi ca va valora logo-ul tau peste 10 ani? Ai o suma in minte? Bun. Acum acorda-i un procent mic din suma asta designerului. Exact atat trebuie sa-i platesti astazi, in momentul prezent, pentru logo. Corect? Acum depinde exclusiv de tine daca poti fi sincer o secunda cu tine insuti. Plateste valoarea din toata inima, nu negocia ca in bazar la turci pretul pentru munca de creatie a unui om. Rasplateste-l pe meritul adevarat.
Pretul corect pentru un logo.
Revenind in prezent, minimul decent ar trebui sa fie 300 de euro pentru un logo profi. Maximul nu exista. Punct. (Atentie, dragii mei carcotasi! Am precizat logo profi, livrat clientului in toate formatele, culori, variante pe diverse backgrounduri etc.. Nu vorbesc de manual de identitate, dar un minim de „cum trebuie facut”.)