Cei sapte membri ai Baroului Bota, intre care seful baroului Pompiliu Bota, retinuti de Parchetul Judecatoriei Suceava intr-un dosar de inselaciune si exercitarea fara drept a profesiei de avocat, au fost pusi in libertate de Tribunalul Suceava, care a dispus ca acestia sa nu paraseasca localitatea, transmite Mediafax.
In cursul zilelor de vineri si sambata, procurorii au dispus retinerea pentru 24 de ore a sapte inculpati, intre care initiatorul Baroului Bota, Pompiliu Bota, decanul Baroului Bota Suceava, Daniela Brandusa Maxim, dar si un avocat din Baroul Bota Suceava, consilierul local municipal Marcel Dan Roibu care sunt urmariti penal pentru ca au initiat o asociere si aderarea la aceasta in vederea exercitarii fara drept a profesiei de avocat, de folosire fara drept a denumirilor si insemnelor specifice profesiei de avocat si de inselaciune, precum si inducerea in eroare a mai multor persoane prin prezentarea cu calitatea nereala de avocat.
Cei sapte inculpati au fost prezentati Tribunalului Suceava cu propunerea de arestare preventiva.
Purtatorul de cuvant al Parchetului Judecatoriei Suceava, Bogdan Apetroae, a declarat corespondentului MEDIAFAX ca in cazul celor sapte inculpati in cazul de inselaciune si exercitarea fara drept a profesiei de avocat, Tribunalul Suceava a dispus masura interzicerii parasirii localitatii de domiciliu.
Procurorii Parchetului Judecatoriei Suceava au dispus, vineri, punerea in miscare a actiunii penale fata de sapte inculpati, pentru „asociere in vederea savarsirii de infractiuni”, „inselaciune”, „exercitarea fara drept a profesiei de avocat”, „folosirea fara drept a denumirilor Barou, Uniunea Nationala a Barourilor din Romania, a denumirilor specifice profesiei si purtarea robei de avocat”.
Un numar de 20 de persoane suspectate de exercitarea fara drept a profesiei de avocat sunt urmarite penal de procurorii Parchetului Judecatoriei Suceava, fiind cercetate si pentru folosirea fara drept a denumirilor de Barou sau pentru purtarea robei de avocat si a insemnelor specifice.
Procurorii au facut, vineri, in baza unor autorizatii emise de Judecatoria Suceava, 36 de perchezitii in Bucuresti si in judetele Botosani si Suceava, intr-un dosar in care a fost inceputa urmarirea penala fata de 20 de persoane.
„In cauza se fac cercetari pentru asociere in vederea savarsii de infractiuni, inselaciune, exercitarea fara drept a profesiei de avocat, folosirea fara drept a denumirilor Barou, Uniunea Nationala a Barourilor din Romania, a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum si folosirea insemnelor specifice profesiei si purtarea robei de avocat”, a precizat Parchetul Judecatoriei Suceava.
Procurorii Parchetului Judecatoriei Suceava au inceput, in urma cu o luna, urmarirea penala impotriva a cinci avocati din Baroul Bota, care sunt acuzati ca „au acordat in mod repetat asistenta juridica specifica profesiei de avocat (contracte de asistenta judiciara, reprezentare …





