de ce este certat miliardarul chinez
Miliardarul din Hong Kong, Li Ka-shing?isi lichideaza afacerile in China, pe fondul crizei fara precedent prin care trece a doua cea mai mare economie a lumii.
Miliardarul din Hong Kong, Li Ka-shing, a intrat in vizorul mass-media oficiale de la Beijing dupa ce si-a vandut activele in China continentala, in contextul in care cea de-a doua economie mondiala se confrunta cu dificultati, comenteaza luni France Presse.
„Capitalul nu are frontiere, dar oamenii de afaceri au o patrie”, i-a reprosat miliardarului oficiosul Partidului Comunist al Chinei (PCC) – Cotidianul Poporului – intr-o voalata punere in discutie a patriotismului sau.
Supranumit „Superman” pentru simtul acut al afacerilor, magnatul din Hong Kong (87 de ani) s-a debarasat in ultimele luni de importante investitii in sectorul imobiliar din China – care inregistreaza cea mai scazuta crestere din ultimii 24 de ani – dupa ce a investit masiv in acesta in anii 1990.
Aceste vanzari, combinate cu cele ale activelor din Hong Kong, au alimentat ideea ca cel mai bogat om din Asia pierde increderea in economia regionala.
Deschiderea de catre China a vastei sale piete, precum si politicile sale preferentiale au constituit „piatra de temelie” a succesului lui Li, dar pe care acesta o lasa acum in voia sortii, subliniaza publicatia chineza, citate de AFP.
„El a profitat de prosperitate atunci cand totul mergea bine pentru noi, dar nu vrea sa infrunte obstacolele cu noi atunci cand avem probleme. …





