Proaspat validat in functia de presedinte al PSD, Liviu Dragnea a folosit congresul pentru alegerea esalonului doi al partidului pentru a anunta trei mari transformari: scoaterea baronilor din conducerea centrala, eliminarea coruptilor si desprinderea de comunism. In realitate, nici una dintre promisiuni nu s-a materializat.
Peste 4.000 de social-democrati s-au reunit, duminica, intr-un congres extraordinar pentru a alege noua conducere a partidului. A fost primul congres care nu a ales presedintele partidului, avand doar rolul de a valida, in unanimitate, alegerea lui Liviu Dragnea de acum o saptamana, printr-un scrutin intern, cu participarea membrilor de partid. Dragnea, care a fost singurul candidat, a obtinut 97% din voturi.
Pentru posturile din Biroul Permanent National (BPN), puse la bataie la congres, a existat concurenta, cel putin de fatada. Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a fost ales presedinte executiv al partidului, cu aproximativ 2.600 de voturi, invingandu-l astfel pe contracandidatul sau, deputatul Constantin Nita, care a obtinut doar circa 1.100 de voturi.? Cum Dragnea l-a sustinut public pe Zgonea, prin declaratiile anterioare congresului, Nita l-a taxat pe seful PSD. „Domnule Dragnea, candidand singur nu ati castigat. Se raspandeste printre noi frica de a face parte din alt grup decat al sefului”, a comentat Nita.
Pentru cele 14 posturi de vicepresedinti (zece pentru barbati si patru pentru femei) au candidat 21 de social-democrati, majoritatea figuri noi, in incercarea de a schimba imaginea PSD.
Dupa ce au fost numarate voturile, cele zece posturi de vicepresedinte alocate barbatilor vor fi ocupate de Andrei Dolineaschi, Victor Negrescu, Georgian Pop, Ionut Vulpescu, Nicolae Banicioiu, Mihai Tudose, Stefan Viorel, Gheorghe Simon, Gabriel Vlase si Mihai Chirica.
Cele patru posturi de vicepresedinte rezervate femeilor au fost castigate de Gabriela Firea, Olguta Vasilescu, Ecaterina Andronescu si Doina Pana.
Debaronizare de fatada
De altfel, rebranduirea partidului a fost miza reuniunii PSD, in perspectiva alegerilor locale si parlamentare de anul viitor. „Membrii nostri de partid sunt oameni seriosi, cinstiti si responsabili. Ei s-au saturat sa li se spuna in fata mereu acelasi lucru: baroni, corupti, comunisti. Ei nu sunt nici baroni, nici corupti, nici comunisti”, a sintetizat Dragnea tentativa PSD.
Un prim element de imagine a fost „debaronizarea”, alegerile de ieri venind? in contextul in care congresul a votat, la propunerea lui Liviu Dragnea,? interzicerea cumulului de functii – mai exact, aceeasi persoana nu poate fi si presedinte de organizatie si lider de organizatie judeteana. Nu vor mai face parte din conducerea centrala lideri locali precum Marian Oprisan, Paul Stanescu, Ion Mocioalca, Robert Negoita, Ion Calinoiu sau Mircea Cosma. Insa, sefii de organizatii fac parte, alaturi de vicepresedinti, din Comitetul Executiv National (CEX), for care pare sa capete o greutate mai mare, comparativ cu Biroul Permanent, impanat de figuri noi.
Amandoua sunt foruri de conducere dar congresul a adoptat, de asemenea, un principiu care prevede ca presedintele partidului poate solicita Comitetului vot de incredere pentru activitatea desfasurata de catre membrii BPN, pentru activitatea coordonata de presedintele Consiliului National in cadrul acestei structuri, precum si pentru activitatea desfasurata de catre ministrii PSD. Cu alte cuvinte, baronii vor fi consultati in caz de remanieri sau de schimbare a unor vicepresedinti.
Coruptie fara corupti
Liviu Dragnea a incercat sa demonstreze ca PSD va intra intr-o noua era si in ceea ce priveste lupta anticoruptie, promitand adoptarea unui cod de conduita care va contine criterii de integritate. In acest context, liderul PSD a amintit de criteriile de integritate adoptate in primavara trecuta, dar care nu au mai fost trecute in statut, desi ele sunt „foarte bune” si ar fi eficiente „daca ar fi aplicate” . Nici acum criteriile nu au fost introduse in statut, iar delegatii au votat doar un principiu privind elaborarea si adoptarea acestora, Dragnea anuntand o dezbatere interna care va dura o luna de zile.?? Insa, acest mesaj nu poate fi credibil, atat timp cat Dragnea insusi a fost condamnat la un an de inchisoare cu suspendare, pentru faptele asimilate coruptiei, in dosarul fraudarii referendumului din 2012.
Pe de alta parte, Victor Ponta, sustinut in continuare pentru postul de premier este trimis in judecata in dosarul „Rovinari-Turceni”, tot pentru fapte de coruptie. PSD a mai votat, la inceputul anului, un set de criterii de integritate, care vizau retragerea din functii a celor acuzati de coruptie. Acestea nu s-au aplicat nici in cazul lui Dragnea, care este acum seful PSD, nici in cazul lui Ponta, care s-a retras din fruntea PSD pentru a nu afecta imaginea partidului. Cat de relative sunt aceste criterii, o dovedeste si afirmatia lui Dragnea potrivit careia Adrian Nastase (condamnat pentru corruptie) ” poate ajuta la modernizarea PSD”.
Anticomunism?cu Ion Iliescu in frunte
Un alt element de rebrenduire a PSD a fost detasarea de imaginea de partid „comunist”. Liviu Dragnea a cerut un moment de reculegere pentru victimele dictaturii comuniste si si-a cerut scuze ca PSD nu a facut acest gest mai devereme. Dragnea a recunoscut ca PSD nu si-a asumat greselile dupa revolutie „cum ar fi victimele violentelor din Piata Universitatii”. 4.000 de delegati s-au ridicat in picioare, timp de cateva secunde, pentru un moment de reculegere, gest facut si de presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu.
De fapt, tocmai prezenta lui Ion Iliescu la varful PSD, pe postul de presedinte de onoare, ridica un semn de intrebare in privinta desprinderii de comunism. Inainte de 1989, …





