Sase persoane, printre care cinci copii, au murit si aproximativ alte 30 au fost ranite, in urma coliziunii dintre un tren si un autocar scolar la o trecere la nivel cu calea ferata, ce a avut loc luni dupa-amiaza la Mesinges, in Alpii francezi, au anuntat surse din cadrul prefecturii.
Un bilant anterior mentiona cinci copii morti si 12 persoane ranite, potrivit sursei din cadrul prefecturii.
Accidentul, care s-a produs cu putin inainte de ora locala 14.00 (15.00 ora Romaniei), a avut loc intre un tren regional si un autocar care transporta aproximativ 50 de copii.
Prefectura a anuntat la scurt timp moartea unei a sasea persoane in urma coliziunii, dar fara sa poata preciza daca este vorba despre un copil sau un adult.
In urma accidentului, 31 de persoane au fost ranite, diintre care patru grav, potrivit aceleiasi surse.
Un reprezentant al companiei cailor ferate SNCF a precizat ca unii pasageri ai trenului au suferit rani usoare, adaugand ca nu cunoaste inca circumstantele in care s-a produs accidentul.
Ministrul francez de Interne, Michele Alliot-Marie, si ministrul Transporturilor, Dominique Bussereau, urmau sa se deplaseze luni la locul accidentului, a anuntat Ministerul de Interne.




