Avocatul Poporului,?Victor Ciorbea, i-a transmis presedintelui Traian Basescu?ca se afla intr-o faza avansata de examinare a aspectelor semnalate in OUG 49/2014 si?ca potrivit articolului 13, alineatul 1, litera f) din Legea 35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei Avocatul Poporului, aceasta poate sesiza direct Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a legilor si ordonantelor, potrivit Mediafax.
Corbea ii raspunde astfel, presedintelui?la solicitarea acestuia privind posibilitatea sesizarii Curtii Constitutionale in legatura cu aspecte de neconstitutionalitate a OUG 49/2014.
„Astfel, cum am aratat si in Comunicatul de presa din data de 9 iulie2014, Avocatul Poporului analizeaza daca sunt indeplinite conditiile constitutionale si legale pentru sesizarea Curtii Constitutionale cu privire la prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 49/2014?”, potrivit sursei citate.
Avocatul Poporului precizeaza ca, asa cum a cerut si presedintele, a solicitat si punctul de vedere al personalului de specialitate din domeniul preuniversitar si universitar, al sindicatelor si al societatii civile, Consiliului National al Rectorilor, Federatiei Nationale Sindicale „Alma Mater”, Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant, Federatiei Sindicatelor din Educatie „Spiru Haret” si Federatiei Educatiei Nationale cu privire la oportunitatea si necesitatea masurilor reglementate prin OUG 49/2014, care se circumscriu sferei invatamantului preunivesitar si universitar.
Raspunsuri la Avocatul Poporului au trimis Consiliul National al Rectorilor, Federatia Nationala Sindicala „Alma Mater”, Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant si Federatia Sindicatelor din Educatie „Spiru Haret”.
De asemenea, Avocatul Poporului s-a intalnit pentru a discuta despre modificarile aduse Legii educatiei prin OUG 49/2014 cu reprezentanta Aliantei pentru o Romanie Curata, Alina Mungiu Pippidi, dar si cu alte ONG-uri, sindicate, asociatii studentesti si profesionale, persoane fizice, cu reprezentanti ai Aliantei Nationale a Organizatiilor Studentesti, precum si cu presedintele Consiliului National al Rectorilor, profesor universitar dr.Sorin?Mihai Cimpeanu.
„In acest context, precizam ca Avocatul Poporului se afla intr-o faza avansata de examinare a aspectelor de neconstitutionalitate invocate de diverse institutii, persoane fizice si ONG-uri. In urma finalizarii acestor demersuri, Avocatul Poporului va avea in vedere toate …




