Clinica din Londra renunta sa ii faca avort fetitei de 11 ani

Clinica din Londra renunta sa ii faca avort fetitei de 11 ani

Reprezentantii Clinicii Marie Stopes din Londra au anuntat, joi, ca renunta sa ii mai faca avort fetitei de 11 ani din judetul Neamt, insa unitatea medicala s-a angajat sa o trimita la alta clinica din Marea Britanie si sa ii plateasca toate cheltuielile.

“Nu ii vom mai face avort fetitei, dar vom aranja pentru ea sa fie transferata la alta clinica din Marea Britanie pentru a i se face avortul”, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, unul din reprezentantii Biroului de presa al centrului din Londra.

Acesta a refuzat sa spuna numele clinicii unde va fi recomandata fetita de 11 ani , precum si motivul pentru care clinica a renuntat la aceasta interventie.

“Nu putem spune motivul pentru care am renuntat. Am incercat din greu sa lucram la acest caz. Cel mai probabil maine (vineri – n.r.) va avea loc avortul, din cate stim pana acum”, a mai informat sursa citata.

Pentru ca fata este din alta tara, iar avortul pentru ea nu este gratuit, costurile pentru aceasta operatie vor fi suportate de Clinica Marie Stopes.

“Nu putem spune exact pretul pentru un astfel de avort, oricum este mai mare decat unul obisnuit, este un caz mai special. Aproximativ 1.500 de lire, credem. Oricum, familia nu va plati nimic, noi vom suporta toate costurile, am hotarat sa o ajutam pentru ca este un caz special. Tinerele din Marea Britanie au gratuit avortul, insa cum ea este din Romania, avortul trebuie platit”, a mai spus sursa citata.

Reprezentantii Clinicii Marie Stopes au adaugat ca “este o veste buna totusi ca va avea loc un avort”.

Fetita de 11 ani din satul Poieni din comuna nemteana Piatra Soimului, ramasa insarcinata dupa ce a fost violata de unchiul ei, a plecat, duminica dimineata, cu avionul in Anglia pentru intreruperea sarcinii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *