Comunistii au exterminat prin infometare elitele romanesti

In perioada comunista, elitele romanesti au fost supuse unui regim de exterminare. Comunistii au executat in stil mafiot, fara judecata, peste 10.000 de oameni, potrivit istoricului Marius Oprea. Alti oameni, de talia lui Iuliu Maniu, artizanul Marii Uniri din 1918, ori Gheorghe Bratianu, au fost aruncati in inchisori.
Scriitorul Paul Goma descrie cu lux de amanunte universul carceral si bataile cumplite pe care brutele in uniforma de gardian le aplicau detinutilor politici. Cartea sa, “Gherla”, este o marturie cutremuratoare. Alte marturii, la fel de semnificative, au lasat si alte personalitati care au trecut prin infernul inchisorilor bolsevice. Asa ar fi scriitorul Teohar Mihadas sau medicul psihiatru Traian Neamtu. La un regim deosebit de dur au fost supusi prelatii si preotii greco-catolici, a caror rezistenta fata de instaurarea comunismului s-a manifestat fara ezitare. In urma cu cativa ani, rugat sa isi exprime cea mai puternica senzatie din timpul inchisorii, regretatul arhiepiscop de Cluj-Gherla, IPS George Gutiu, spunea ca “imi amintesc ca tot timpul imi era foame”.
Unui draconic regim de infometare au fost supusi si episcopii inchisi la Sighetu Marmatiei. Primul cardinal roman din istorie, episcopul de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu, a lasat o descriere detaliata a modului in care erau hraniti la Sighet membrii elitei romanesti. Marturia sa a fost publicata in volumul de memorii al Eminen?tei Sale, care a aparut la editura Viata Crestina cu titlul “Credin?ta noastra este viata noastra”.
Painea care “se pierde?printre dintia”
Ratia zilnica de paine, 250 gr., de doua ori pe saptamana mamaliga, de multe ori si mai multe zile. Dimineata, dupa doua saptamani sau trei cu ceai de mere uscate, cateva bucatele in apa calda, se primea “terci”, pe care nu l-am cunoscut nici dupa nume; era o uruiala de farina de porumb, care ar fi fost sa fie, cum am inteles, dulce, dar nici o dulceata nu se simtea; primeam intr-o canita de 3/8 l; painea de 250 gr. se dadea o data pe zi, inainte de masa; din aceea, daca ti-a ramas, aveai ceva si dimineata, altcum numai terciul; acest terci a ajuns sa fie cea mai buna mancare din cate primeam pana la luna iulie 1953; notez aceasta pentru a va putea face o idee care era alimentatia in Sighet: de infometare, cum i s-a spus nu o data directorului, caruia canonicul Moldovan (n.r.? – canonicul Ioan Moldovan, preot greco-catolic) i-a spus ca: “Painea se pierde printre dinti”. Mancarea era “arpacasa”, adica orz rau decorticat, fiertura groasa, fara nici un gust, o gamela plina, de la prima lingura se introducea in “bunul si ascultatorul” stomac, in sila; in continua?re zic “bun si ascultator” caci nu reactiona in rau, ca si cand ar fi fost un prieten intelegator, ca este vorba de existenta, sustinerea vietii cu orice pret, pana se poate; pentru aceea am spus zambind si intre frati ca “am incheiat pact de neagresiune cu stomacul”; eu ii dau ce primesc, pregatind in gura cat se poate de bine, iar el isi indeplinea credincios datoria fiziologica; astfel am trecut fara nici un nacaz in ce priveste purtarea stomacului, inplinindu-si datoria in imprejurari grele, intre care acasa s-ar fi revoltat si ar fi reactionat, protestand pentru injuria ce i se aduce.
De fapt, mancarea se facea in sila, si totusi, el suporta, fiind vorba de existenta; “arpacasa” era fara nici un gust, chiar daca incercai sa-l sarezi, cum de alt?fel sare rar primeam, si ar fi ajuns sarea sa ii dea cat de cat gust de sarat; asa a trebuit folosit, cum se dadea; de la prima lingura in sila, tot timpul cat mi s-a dat, si se dadea zilnic, foarte adeseori si de doua ori pe zi. Alta mancare a fost fasolea; nu ne dadea prea des, dar era subtire cu putine boabe; supliment nu se dadea, decat rareori, celor care erau la munca grea, taiatul lemnelor etc.; varza multa de tot, adica zama de varza; tot asteptam sa se termine si numaram cotoarele care mai ramaneau; zama de cartofi destul de rara, dar cartofii rar de tot in zama; dupa catava vreme se dadea o bucatica de marmelada; acestea au fost alimentele primate pana in iulie 1953; arpacasa dominanta si varza; fasolea nu se primea asa de des cum am fi dorit-o si nu cat s-a dorit, de flamanzi ce eram.
Intr-o vreme a aparut muratura: gogonelele; a fost o bucurie, nu pentru ca ar fi fost pe ce sa se manance, ci pentru variatie; organismul a salutat-o ca prin ea s-a sporit putin alimentatia cata vreme s-a dat si au tinut; omul ar fi dorit si a doua, dar nu primeai decat rareori de la vreun militian intelegator, care venea din nou la usa cu ce i-a mai ramas si atunci era o mare bucurie.
O data, cand am primit muratura, mi-a venit una mica de tot, credeam ca va da si a doua; ma intreaba rastit: “Ce mai vrei? Nici de atata nu esti vrednic”; adica nici de o gogonea nu eram vrednic, iata cat pretuieste omul. Fireste, n-am zis nimic, caci orice cuvant era pasibil de pedeapsa. Cu aceasta alimen?tatie dupa o munca voluntara intinsa, sprijinita de injuraturi si amenintari, am slabit cu totii de-a randul, asa ca s-a ajuns sa spanzure pielea peste braul cioarecilor-pantaloni; asa spunea scumpul frate P.S. Frentiu (n.r. – IPS Valeriu Traian Fren?tiu), glumind, ca suntem slabi cum erau caii care se dadeau de hrana pestilor la Stana de Vale; eram cu totii slabi si unii mai aveau vreun nacaz sau altul, “senectus ipsa morbus” (batra?netea insasi este o boala); cu toate acestea, n-am auzit de la nici unul nici un cuvant de tanguire, tot timpul moralul inal?tat; aceasta asa trebuia sa fie si se primea cu sufletul impacat si mangaiat, ca aceasta este firea lucrurilor pe aceasta cale a crucii; linistit inainta ca si cand de mult ne-am fi pregatit pentru aceasta si ne-am antrenat acuma pentru aceasta viata; in definitiv, evident ca pregatire a fost tot ceea ce am crezut si credeam, cum zice apostolul neamurilor: “stiu cui am crezut”; si noi stiam din mila Domnului, si acum si aici era aplicarea a tot ce credeam si trairea a tot ce am predicat; mangaietoare cre?dinta, mantuitoare credinta, fericitoare credinta in Domnul si traisem in prezenta lui fericire; “iarasi va voi vedea pe voi si sufletul vostru se va bucura si bucuria voastra nimenea nu o va lua de la voi”. Domnul a fost cu noi si bucuria Lui cu noi in toate neajunsurile pe aceasta cale, pe care El ne-a fost bun insotitor”, scria Iuliu Hossu.
Palosul confectionat?dintr-un cerc de butoi
“O data pe saptamana se dadea si putina carne in ciorba; mici bucatele se aflau in ciubarul care era tras de la usa la usa; militianul agita cu polonicul masa din ciubar si pescuia si cate o bucatica de carne; se intampla sa nu reuseasca, si …