Credite de 35-40.000 de lei cu dobanda suportata de stat incepand de luni

“Este un proiect adresat, in primul rand, tinerilor cu varsta intre 16 si 26 de ani, care pot accesa un credit de pana la 40.000 de lei, dar si celor cu varste intre 26 si 55 de ani, care pot lua credite de pana la 35.000 de lei. Daca persoana care apeleaza la acest imprumut este salariat, poate contracta inca 20.000 de lei”, a declarat joi premierul Viorica Dancila, la Palatul Victoria.
Potrivit sefei Guvernului, dobanda pentru aceste imprumuturi va fi suportata de la bugetul de stat, iar anii de cursuri sau de studii reprezinta perioada de gratie.
“Banii imprumutati in aceste conditii avantajoase pot fi folositi pentru cheltuieli in educatie, sanatate, investitii imobiliare, cultura, sport, efectuate de oricare dintre membrii familiei beneficiarului. Asadar, incepand de luni, oamenii pot merge la banca partenera, respectiv CEC, pentru a accesa aceste credite”, a spus premierul.
Prim-ministrul Dancila a participat la ceremonia de semnare a documentelor de garantare si de plata pentru programul “Investeste in tine”.
Documentele au fost semnate de Eugen Teodorovici, ministrul Finantelor Publice, de Ion Ghizdeanu, presedintele Comisiei Nationale de Strategie si Prognoza, de Alexandru Petrescu, directorul general al Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, de Stere Farmache, directorul general al Fondului Roman de Contragarantare, si de Mihaela Popa, presedintele CEC Bank.
Ministerul Finantelor a elaborat la inceputul lunii septembrie Normele de aplicare a Programului guvernamental “Investeste in tine”, prin care tinerii intre 16 si 26 de ani pot lua credite cu dobanda zero de pana la 40.000 de lei, iar cei intre 26 si 55 de ani pot primi un credit de pana la 35.000 de lei, daca vor sa se dezvolte personal si profesional, investind in educatie, in cultura sau in sanatate.
“Prin acest Program ne propunem sa venim in intampinarea tinerilor care au nevoie de un sprijin financiar pentru a se dezvolta atat personal, cat si profesional. De asemenea, ne-am gandit si la adultii care doresc sau sunt nevoiti sa isi schimbe profesia, sa se recalifice. Este o investitie in oameni, in cetatenii romani, un angajament pe care ni l-am asumat prin Programul de guvernare”, declara atunci Eugen Teodorovici, ministrul Finantelor Publice, intr-un comunicat.
Potrivit sursei citate, beneficiarii programului trebuie sa sa indeplineasca urmatoarele conditii de eligibilitate: sa fie persoane fizice cu cetatenie romana, cu domiciliul in Romania; sa fie tineri cu varsta cuprinsa intre 16 ani impliniti si pana la 26 de ani neimpliniti la data solicitarii creditului inclusiv si sa fie cuprinsi in sistemul de invatamant sau sa efectueze cursuri de specializare, autorizate de Ministerul Educatiei Nationale sau, dupa caz, de Ministerul Muncii si Justitiei Sociale; persoane cu varsta intre 26 de ani impliniti si 55 de ani neimpliniti la data solicitarii creditului inclusiv, daca sunt cuprinse in sistemul de invatamant sau efectueaza cursuri de reconversie si/ sau specializare profesionala, autorizate de Ministerul Educatiei Nationale si, dupa caz, de Ministerul Muncii si Justitiei Sociale; sa prezinte cel putin un codebitor, daca solicitantul nu este angajat.
Potrivit MFP, procentul de garantare a creditelor acordate prin Program este de 80%, exclusiv dobanzile si comisioanele aferente, iar plafonul total al garantiilor de stat care pot fi emise pentru anul 2018 este de 600 de milioane de lei. Bugetul total al subventiilor de dobanda si al comisioanelor este de 5 milioane de lei, suportate din bugetul de stat, prin bugetul Comisiei Nationale de Strategie si Prognoza.
“Valoarea maxima a finantarii garantate de stat este de 40.000 lei, in cazul beneficiarilor cu varste intre 16 ani si 26 de ani, respectiv 35.000 lei, pentru beneficiarii cu varste intre 26 ani si 55 ani. Creditele pot fi suplimentate cu 20.000 de lei, pentru toti beneficiarii daca sunt angajati sau se angajeaza pe perioada derularii creditului”, se precizeaza in comunicat.
Garantia de stat se acorda prin intermediul Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si a Fondului Roman de Contragarantare, iar dobanzile, comisioanele si spezele bancare aferente creditelor garantate se suporta din bugetul Comisiei Nationale de Strategie si Prognoza.
MFP precizeaza ca durata maxima de creditare este de 10 ani.
De asemenea, programul prevede si obligatia institutiilor de credit finantatoare de a asigura o perioada de gratie cel putin egala cu perioada studiilor, nu mai mult de 5 ani de la data acordarii creditului.
“Costul total al creditelor acordate in cadrul Programului, care este suportat de la bugetul de stat, se compune din rata dobanzii ROBOR la 3 luni plus o marja de maximum 2% pe an; marja include toate costurile legate de acordarea si derularea creditului in toate etapele finantarii; comisionul de analiza perceput de finantatori, de maximum 0,1% aplicat la valoarea finantarii; comisionul de gestiune a garantiilor de stat perceput de FNGCIMM si FRC”, se mentioneaza in document.
Pentru implementarea Programului urmeaza sa fie aprobate, prin ordin MFP, respectiv prin ordin al CNSP, conventiide garantare incheiate intre fondurile de garantare si finantatorii participanti in Program, cadru de plata a dobanzilor si a comisioanelor de analiza si de gestiune incheiate intre CNSP si finantatori, respectiv fondurile de garantare precum si de implementare intre MFP si fondurile de garantare in ceea ce priveste emiterea garantiilor de …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *