OUG privind legile justitiei, adoptata de Guvern. Urmeaza sa intre in vigoare marti UPDATE

UPDATE:?Guvernul a adoptat ordonanta de urgenta pentru modificarea si completarea unor acte normative in domeniul justitiei, a declarat ministrul Tudorel Toader la Palatul Victoria.
“Suntem in momentul in care se incheie o perioada de dezbateri pe cele trei legi ale Justitiei. A fost publicata si cea de-a treia, care urmeaza sa intre in vigoare maine. Pentru corelarea unora dintre prevederi, pentru preluarea unora dintre recomandarile Comisiei de la Venetia, pentru preluarea unora dintre solicitarile CSM, pentru alte necesare corelari, Guvernul a adoptat prezenta OUG. Noi consideram ca modificarile aduse legilor Justitiei se vor dovedi benefice pentru justitie, pentru cetateni”, a declarat Toader dupa sedinta de Guvern.
El a precizat ca nu a mers la Comisia de la Venetia pentru a negocia forma OUG.
“Eu nu am mers la Comisia de la Venetia pentru a negocia, cum am auzit in spatiul public, solutiile din OUG. Nu am mers nici pentru a solicita si a lua aprobare pentru aceste solutii, nici pe cont propriu fara o prealabila dezbatere cu decidentii din tara”, a precizat ministrul.
Toader a mentionat ca se mareste vechimea necesara in profesie in magistratura pentru cei care vor dobandi functia de procuror general, prim-adjunctul si adjunctul acestuia, functiile de conducere de la DNA si DIICOT.
“Vechimea minima acum este de 8 ani si va fi de 15 ani. La MJ, cand se fac acele interviuri, ne recomanda Comisia de la Venetia sa dam dovada de mai multa transparenta. Am preluat modelul CSM si pe viitor respectivele interviuri vor fi transmise in direct, vor fi arhivate, vor putea fi vazute de oricine este interesant”,a subliniat Toader.
O alta modificare se refera la majorarea pana la 10 ani a vechimii in profesie pentru a ocupa o functie de procuror in DNA sau in DIICOT.
“Se consolideaza prin OUG si statutul procurorului detasat la DNA sau DIICOT, in sensul ca acum procurorul general poate sa-i revoce daca le aplica cea mai redusa sanctiune, avertismentul. Si atunci am eliminat posibilitatea revocarii de catre procurorul general in prezenta celei mai mici sanctiuni. Aici o precizare care nu-i de natura decat sa sublinieze faptul ca viitorii proucrori care vor functia la sectia pentru investigarea magistratilor vor beneficia de drepturile procurorilor detasati”, a mai explicat ministrul Justitiei.
Ministrul Justitiei va putea sesiza Inspectia Judiciara pentru a stabili daca exista indicii de abatere disciplinara din partea procurorilor, este o alta modificare introdusa in OUG. Tudorel Toader a argumentat prin autoritatea pe care o are ministrul Justitiei asupra procurorilor, autoritate data de Constitutie. Toader si-a exprimat speranta ca nu va folosi aceasta prevedere.
“Evident, autoritatea asta ar fi pur declarativa daca nu ai avea si un instrument juridic pentru a interveni. (…) Am un an si jumatate de cand sunt ministru si nu am folosit niciodata acest instrument. Imi doresc sa nici nu-l folosesc”, a precizat Toader.
Referitor la revocarea membrilor CSM, ministrul a spus ca i se pare necesara eliminarea din lege a prevederii care spune ca membrii pot fi revocati din functie daca peird increderea celor care i-au ales, pentru ca increderea este subiectiva si nu poate fi cuantificata. Toader a spus ca inclusiv Comisia de la Venetia a avut aceasta parere si ca a preluat elemente procedurale propuse de CSM in acest sens.
Pensionarea anticipata a magistratilor a fost amanata pana la finalul anului 2019 pentru a evita criza de deficit de personal, a mai anuntat ministrul Justitiei.
“Am decis amanarea pensionarii anticipate la 20 de ani pana la finele lui 2019. Comisia de la Venetia ar spune ca ar fi o problema daca magistratii s-ar pensiona la 20 de ani de munca efectiva, am inteles ca ar fi vorba de 2.100. Asta nu inseamna ca toti s-ar pensiona in aceeasi zi. Propunerea a venit de la CSM, CCR a validat, Comisia a spus ca este o problema, pentru ca s-ar crea un deficit de personal. Atunci, pentru a tine echilibrul, pentru a raspunde preocuparilor Comisiei de la Venetia, am decis amanarea pani la finalul lui 2019, sa vedem cati se pensioneaza, cati intra in sistem si la finalul anului viitor se va decide”, a explicat ministrul.
Toader a mai spus ca va fi facuta o analiza la nivelul Ministerul Public pentru a vedea cati procurori detasati indeplinesc cerintele legale pentru a ocupa aceste functii. In acelati timp, mandatele magistratilor detasati aflate inca in curs nu vor fi incetate.
Toader a precizat, de asemenea, ca unul dintre secretarii de stat in Ministerul Justitiei si-a dat demisia.
“Legile justitiei sunt si ele perfectibile. Probabil vor fi necesare si alte modificari, dar am mers de doua ori la Comisia de la Venetia, m-am dus cu draftul de OUG, nu pentru a cere avizare, ci ca sa discutam coordonatele noii reglementari in acord cu standardele europene. Joi merg la Venetia si se va dezbate si aceasta OUG care va fi integrata avizului prealabil. Speranta mea este ca in avizul final sa se ia act de faptul ca fie si partial, Romania se racordeaza la standardele europene din aceasta perspectiva”, a declarat Toader in incheiere.
UPDATE: Premierul a anuntat luni ca OUG privind legile justitiei va fi discutata de Executiv, pentru o armonizare a prevederilor legilor.
“Cele trei legi ale justitiei au fost modificate de Parlament, modificarile au fost validate de CCR, asigura o mai buna functionare a sistemului de justitie in interesul cetatenilor. Ceea ce adoptam astazi este o armonizare a prevederilor legilor. Justitia din Romania trebuie sa fie garantia respectarii si apararii drepturilor si libertatilor cetatenilor, iar abuzurile nu sunt si nu vor fi tolerate”, a declarat premierul.
Stirea initiala:
Executivul a facut publica luni dimineata ordinea de zi a sedintei in care ar fi urmat, conform informatiilor care au circulat saptamana trecuta, sa fie discutata OUG prin care legile justitiei sa fie puse in acord cu recomandarile Comisiei de al Venetia.
Textul OUG a fost criticat de Ministerul Public, care, printr-un comunicat transmis duminica seara, a atras atentia asupra pericolului …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *