Criza e greu de dus atunci cand esti in contact cu emotiile tale si nu apelezi la butonul uitare, sau la intrerupatorul pe modul inchis, sau la rasturnare triumfalista de situatie. S-o traiesti pana la capat! Merita?
Iluzia
Cine nu ar visa sa-si conserve viata cu un cumulum de intamplari fericite adunate pe tot parcursul vietii? Sa fie persoana care si-ar imagina sa fie, sa fi beneficiat la nastere de consilierea celor mai generoase ursitoare, sa fi avut copilaria cea mai fericita si parintii cei mai instruiti de comitetul psihana?listilor de la Viena, iar intamplarile vietii sa fi fost de-a dreptul formatoare, fara nici un iz traumatic. Sa fi avut inspiratia cea mai autentica si sa fi devenit de cand isi punea problema devenirii exact ce talentul ii spunea. Sa fi ales ca partener de viata persoana cea mai potrivita, cu care nici o discutien-ar mai fi necesara, iar intelegerea atat de silentioasa, incat orice cuvant s-ar transforma intr-o galagie infernala. Iar copiii sa se separe exact la momentul potrivit, pentru ei si pentru parinti, in asa fel incat nimeni sa nu sufere.
Si deziluzia
Nimanui nu i se intampla asa. Nu pentru ca acolo sus, cineva nu ne iubeste si, prin urmare, ni se da de dus o povara mai mare decat putem s-o ducem, ci pentru ca omul, prin natura lui, are in mandatul genetic sarcina de a evolua, a progresa sau a creste. Nu putem creste pe repede inainte, ci crestem putin cate putin, si chiar si atunci cresterea este dureroasa. Se intampla, de fiecare data, la fiecare trecere de etapa, o noua organizare, o noua descoperire care va amenaja o noua logica de a gandi si un nou tip de relatie cu oamenii. Si nimeni nu face schimbari de dragul schimbarii, ci schimbarile se produc datorita faptului ca solutiile de pana atunci nu mai functioneaza. Atunci persoana intra in criza.
Criza si reorganizarea
Criza semnaleaza momentul de impas „asa nu mai pot continua!”. Procesul intern de dezvoltare va intalni problema, pe care o va percepe acut ca dificila, in cadrul relatiilor cotidiene. Criza este mereu acolo, ne asteapta in principiu pe toti in diferite momente ale vietii. Este necesara pentru ca cere structura in identitate, in subiectivarea trairilor. Daca o criza nu a fost organizata bine in copilarie sau la momentul ei prielnic, se va reactiva in viata de adult si in cadrul relatiilor, cerand solutii. Momentele de criza sunt resimtite ca o stare generala de urgenta, ca intr-un fel de asteptare a salvarii, dupa ce ai sunat la 112. Starea de neputinta si de neajutorare este acuta. In criza este important sa-ti organizezi criza si sa te organizezi in criza, incepand astfel sa o tratezi.
O situatie
Dupa ani de casatorie, o femeie descopera ca, odata ce a plecat sotul de acasa, s-a daramat toata organizarea. Nu mai exista el si nu mai poate gravita intr-o miscare de rotatie in jurul lui. Nu-si mai poate regla iubirea de sine, pentru ca a disparut oglinda care sa o reflecte frumoasa sau urata, buna sau rea. Nu mai poate manca, pentru ca uita sa o faca daca nu este iubita. Starea de neajutorare si inflatia de solutii care pana atunci au functionat au determinat-o sa-si faca ordine in viata ei. Dupa ce a ajuns cenusa si s-a recompus din ea, a descoperit in primul rand ca ea este centrul universului ei si nimeni altcineva. Nu ca lumea se invarte in jurul ei si doar ea conteaza pentru toti, ci ca in universul ei interior ea este centrul. Se descopera suverana populatiei lumii interne, starilor ei de bine sau de rau, amenajarilor interioare, responsabila pentru curatenia, dezordinea sau mizeria morala si emotionala, cu musafiri pe care nu-i mai lasa sa intre in interiorul ei si sa devina gazde, sa-i fixeze regulile de functionare ale propriului spatiu intern. Dar si ca poate merge in vizita …
