Presedintele rus Vladimir Putin a declarat ca-si asuma riscul unei confruntari cu SUA, „decat sa accepte umilinta de a sta deoparte cand aliatul sau este bombardat”. Premierul Dmitri Medvedev a scris pe Facebook ca rusii au fost „la un inch” sa raspunda atacului american.
Imaginile prin satelit si informatiile de la sol demonstreaza ca rusii aveau trupe speciale si elicoptere la baza aeriana Shayrat din Siria, de unde a plecat avionul SU-22 care a efectuat atacul cu gaz sarin asupra orasului Khan Sheikhoun, din provincia Idlib, soldat cu peste 100 de morti.
Siria – un El Dorado pentru saracime
Moscova nu numai ca stia de ce urma sa se intample, dar se pare ca fusese „creierul” acestei „diversiuni”. Serviciile secrete militare transmisesera ca Vladimir Putin are un singur scop in Siria, acela de a inabusi revolutia poporului definitiv si de a-l face pe Bashar al-Assad stapan pe fasia de coasta de unde rusii planuiau in viitor acces absolut la gazele din Mediterana, plus eliminarea din regiunile adiacente a riscului existentei unor „focare de revolutie”. Pentru asta trebuia sa-i elimine pe toti comandantii brigazilor Armatei Siriene Libere, aparatorii revolutiei siriene, sustinuti de Turcia. Cu ajutorul gruparilor teroriste ISIS si Jabhat al-Nusra, au reusit sa elimine multi dintre comandantii ASL. Au reusit sa scoata populatia sunnita afara din Alep si din Homs, in majoritate, si sa bage in locul acesteia familiile militiilor siite pro-Bashar, sustinute de Iran. Aceasta epurare etnico-religioasa mergea ca „la carte”, cu ONU monitorizand-o, pentru ca nu se gasise alta cale la nivel international de a proteja populatia civila, decat evacuind-o. Bombardamentele rusilor si ale regimului Assad asupra scolilor, spitalelor, pietelor aveau acelasi scop, de a determina populatia sa plece, sa lase „liber” pentru militiile siite. In aceste militii s-au inrolat oameni saraci din multe tari din Orientul Mijlociu si Asia, pentru ca li s-au promis salarii, case, o noua viata in „El Dorado” Siria. Doar ca aurul era negru! Iar populatia siriana sunnita, periculoasa prin revolutia continua impotriva regimului Assad, urma sa fie dislocata, refugiata prin toate colturile lumii. Absolut nimic nu a stat in calea acestui plan conceput de Moscova-Teheran-Damasc.
O diversiune de groaza
Si a aparut Donald Trump. „Prietenul” lui Putin, cu oamenii lui anchetati pentru relatiile cu Moscova, cu multe probleme de ordin interior. Cine sa se mai ocupe de Siria, care „nu mai era o prioritate a Adminstratiei” americane, dupa cum se afirmase la modul oficial in urma cu o saptamana? De Siria se ocupa Pentagonul autorizat de Trump sa ia deciziile necesare in teren. Si Pentagonul intarea efectivele din Siria, impreuna cu aliatii kurzi. Tinta era Raqqa, fieful ISIS. Si al petrolului. Putin a acceptat cooperarea impotriva terorismului, doar ca sa blocheze inaintarea trupelor turcesti, singurele dotate cu tancuri, a caror tinta era tot Raqqa. Pana la acest punct, a existat cooperare intre Pentagon si Putin. Dar liderul de la Kremlin era si el informat ca lupta impotriva ISIS ar fi fost urmata de un ultimatum pentru militiile siite iraniene si pentru Hezbollah, de a parasi Siria. Asta ar fi adus grave prejudicii planului Moscovei, aceste militii fiind singurele care tin la putere regimul Assad, de la sol. Si care ar fi trebuit sa ramana in Siria, sa-si aduca si familiile. Concomitent cu atacul chimic de marti, au fost si bombardamentele asupra spitalelor, inainte si dupa atac, si ridicarea de bariere, de catre Jabhat al-Nusra, pe drumul spre Turcia, pe unde ar fi putut scosi ranitii. De aceea s-a avansat ipoteza ca Moscova a incercat sa elimine probele ca a fost folosit gaz sarin. In mass media s-a acordat putina importanta faptului ca organizarea convoiul de raniti spre Turcia revenea Armatei Siriene Libere. Jabhat al-Nusra a reusit sa ucida un comandant ASL foarte important din provincia Idlib, restul au scapat din ambuscada. Aceasta „diversiune” de groaza a Moscovei, pentru eliminarea celor mai importanti comandanti ai ASL, nu se preconiza a avea urmari notabile pe plan international. Alte „ingrijorari”, alte lamentari, alte Consilii ONU impiedicate in dreptul de veto …
